Taina Cununiei

Intr-una din lucrarile sale, Sf. Ioan Gura de Aur spunea: "Daca ne intemeiem familiile cautand lucrurile care plac lui Dumnezeu, vom fi potriviti pentru a supraveghea Biserica, deoarece, intr-adevar, familia este o mica Biserica. De aceea, este posibil sa- I depasim pe ceilalti in virtute, devenind niste buni soti si sotii."

Poate ca toti ne-am pus intrebarea "De ce cununie? De ce cununie religioasa?", "Iubirea dintre doua persoane ce doresc sa isi petreaca tot restul vietii impreuna, pana la moarte, nu este suficienta?" Este poate o intrebare fireasca. Raspunsul la aceasta intrebare nu are legatura cu acel crud "asa trebuie" sau "sa nu vorbeasca lumea", impedimente ce devin, de altfel, tot mai sterse in zilele noastre. Raspunsul este unul tainic, pentru ca asa este si cununia - o taina. Vedem adesea prin filme slujbe oficiate in parcuri, in care tatal isi conduce fiica la mire, unde tot ceea ce este important este acel "I do..." si sarutul final pasional. Cununia este mai mult decat atat. Cununia este o Taina. Dincolo de iubirea ce leaga doua persoane mai exista ceva. Acel ceva ofera valoare iubirii celor doi, ii ofera un caracter sacru: de legamant. Indemnul pe care Adam si Eva il primesc de la Dumnezeu in gradina Edenului este acesta: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti". Acest indemn cuprinde si binecuvantare, dar si responsabilitate, elemente constitutive ale unui legamant.

Daca privim istoria Vechiului Testament, Dumnezeu a incheiat numeroase legaminte: cu Noe, cu Avraam, cu Moise si cu David, fiecare implicand angajamentul Sau neconditionat de a implini o promisiune sau o obligatie cu valoare eterna. Lui Noe, si prin el intregii creatii, ii promite ca nu va mai pierde pamantul prin ape si asa mai departe in celelalte cazuri. Un nou legamant (Noul Testament) insa il reprezinta Biserica lui Hristos. Acesta este un angajament vesnic divin, dar si uman. Si aici ni se lamureste acel pasaj al Sf. Ioan pe care l-am mentionat la inceput. In cadrul Bisericii, expresia clara si deplina a acestui angajament o constituie Taina Casatoriei. Cununia este o mare taina pentru ca reflecta o alta taina - legatura dintre Hristos si Biserica Sa, asa cum se mentioneaza in Apostolul ce se citeste in cadrul slujbei de cununie. Aceasta legatura, acest paralelism este aratat in intreaga imnologie ortodoxa: "Hristos este Mirele Bisericii", "Biserica este Fecioara Mirelui, a lui Hristos" etc.

Privind din acest punct de vedere, Cantarea Cantarilor (scriere a Vechiului Testament) - aparent avand un caracter erotic - isi gaseste locul in Sf. Scriptura. Cununia este o taina intrucat, aici, cei doi isi prezinta iubirea in fata lui Dumnezeu si si-o argumenteaza pe baza legaturii de iubire ce exista intre Hristos si Biserica Sa. Este vorba de mai mult decat iubire, intrucat este o iubire jertfelnica, in care cei doi au puterea sa afirme reciproc aceasta responsabilitate, dupa modelul suprem al iubirii pe care Hristos a aratat-o Bisericii Sale. La aceasta este chemat mirele: "Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea...".

Prin Taina Cununiei, mirii fac un legamant curajos, intrucat este unul in fata lui Dumnezeu si au puterea si increderea sa asemene relatia lor cu relatia dintre Hristos-Dumnezeu si Biserica. Iata deci responsabilitatea. Insa in acelasi timp ni se arata si binecuvantarea. Este surasul lui Dumnezeu ce va incalzi legatura dintre cei doi, fara de care aceasta legatura s-ar pierde in egoism si lasitate. Dumnezeu surade la fiecare cununie, asa cum probabil a facut-o Hristos la nunta din Cana Galileii, savarsind prima Sa minune, desi "inca nu venise timpul Sau". Relatia celor doi va deveni una fructuoasa, asa cum se invoca in rugaciunea principala din aceasta slujba, ce aminteste de prosperitatea si fertilitatea patriarhilor Vechiului Testament. Cei doi sunt chemati sa stapaneasca natura - asa cum Adam si Eva au facut-o candva in rai, insa stapanirea naturii implicand si responsabilitati - sfintenia spatiului conjugal, fertilitatea lui - iubirea impartasita in trei - copilul, ce va desavarsi, de altfel, o relatie de iubire bipolara (eu - tu).

Bucuria insoteste aceasta slujba a Cununiei, acum fiind una din putinele dati in care se "danseaza" in biserica, intrucat "Iata, Fecioara a luat in pantece", implinind profetia lui Isaia ("Isaie, dantuieste..."). Cei care sunt martorii acestei bucurii sunt nasii. Ei aduc pe miri la altar, fiind garanti la randul lor prin propria lor casatorie. Ei vor fi de acum inainte modelul lor de convietuire, sprijinitorii si sfatuitorii mirilor. Ziua cununiei este o zi de bucurie, intrucat acum dragostea ce exista intre cei doi este afirmata si prezentata ca pe un altar in fata lui Dumnezeu, Acesta inapoindu-le jertfa, insotind-o de binecuvantarile de care au nevoie. Din acest moment, cei doi renunta la propriile identitati: eul fiecaruia va trai in celalalt, fiecare golindu-se pe sine, pentru a putea primi imaginea celuilalt in el. Este un act de renuntare, dupa un model sfant: cel al lui Hristos, insa o renuntare de bunavoie si fericita, intrucat prin aceasta Dumnezeu este invitat in relatia lor iubitoare si Dumnezeu ii binecuvinteaza la fel cum a mai facut-o, la o nunta din Cana.