La venerabila varsta de 28 de ani (unii mai rautaciosi ar spune 29) am citit „Maestrul si Margareta”. Venerabila – pentru ca traiesc cu convingerea ca aceasta carte trebuia citita mult mai devreme… Insa si lectura tarzie are avantajele ei. Am descoperit in romanul lui Bulgakov o lume imbibata de sacru. Trebuie sa recunosc ca incepuse sa imi placa imaginea diavolului, asa cum era el prezentat in primele zeci de pagini. Woland capata dimensiunile absurde ale raului nejustificat, haotic, lipsit de cuvant; banal spus … RAU. Acest personaj, ce imi amintea de Joker din „The Dark Knight”, devenea fiinta ce nu are nevoie de justificari si care actioneaza sub impulsul, nu inconstient, al propiei firi nebadaioase. Woland devine insa mai mult de atat. Treptat, treptat, Diavolul si ciudata lui suita par sa actioneze sub un plan acceptat. Persoanele vizate merita toate sicanele, unele dintre ele tragice, ale celui numit Messire. Il vazusem cumva asa si in „Faust”… Raul devine in cele din urma un mesager al lui Dumnezeu. El asculta de porunca divina, o accepta cu obisnuinta unui „apropiat”.
Pe de alta parte, oarecum opusa, se afla imaginea lui Iisus, un om simplu judecat de „cruntul cavaler Pontius Pilat”. Stim insa ca El nu este doar atat… Prezentat banal in romanul Maestrului – o protoevanghelie in cele din urma, pana si procuratorul simte amprenta divinitatii a celui ce il condamna…. Nelinistit si cautand iertarea il gasim pana la sfarsitul romanului… Cel care il elibereaza nu este altul decat tamplarul rastignit intre doi talhari…:
„Dar spune-mi, te rog – si deodata chipul trufas devine rugator -, executia nici n-a avut loc , nu-i asa? Te implor, spune-mi – nu-i asa ca n-a avut loc?
- Ei, fireste ca n-a avut loc, raspunde cu glas ragusit insotitorul, ti s-a nazarit.
- Poti sa juri ca e asa? il roaga, obsecvios, barbatul in mantie alba.
- Jur, raspunde insotitorul, ai carui ochi, nu se stie de ce, zambesc.”
Poveste de iubire, romanul lui Bulgakov depaseste cadrele banalitatii… Undeva, povestea celor doi indragostiti ce au facut un pact cu diavolul, isi pierde din importanta. Este coplesitoare insa prezenta celui care dirijeaza viata unor oameni obisnuiti, cu pasiune si placerea lucrului bine facut… Imaginea raului pur pe care o cautam cu atata placere in primele pagini isi pierde din substanta… Ii lasa insa loc prezentei unui maestru de ceremonii care imi aminteste de imaginea ambigua a lui Dyonissos, un conglomerat al contrastelor – numai bun pentru anticii greci, dar si pentru viziunea romantata a unui cititor incantat de geniul lui Bulgakov.
