Am citit astazi un articol despre numeroase biserici din Valcea, si nu numai, care ` au devenit, prin complicitatea preotilor, locul unde diverse personaje cu dare de mana se afla pictate la loc de cinste, alaturi de sfinti si scene biblice care stau la baza crestinismului. Astfel, sportivi renumiti, fosti ministri sau chiar interlopi care au donat diverse sume de bani bisericilor au fost pictati in bisericile valcene, in timp ce ctitorii legendari sunt dati uitarii.`
Nu sunt eu in masura sa critic astfel de acte... insa am dreptul sa ma intreb: ce fel de spatiu a ajuns biserica, ca si locas de cult? Mi se par hidoase astfel de reprezentari... Preotii respectivi nu stiu nimic despre ce presupune iconografia ortodoxa. Dar nu asta este problema cea mai importanta. Atitudinea... banul, ca si notiune, a ajuns sa guverneze in biserici. De la amvon pana la femeia ce cerseste la intrare, naosul a devenit locul de desfasurare a unor ierarhii ce implica situatia financiara a celor ce calca prin biserica. Vom vedea pe barbatii de `frunte` ai comunitatii stand drept, in fata, tinandu-si caciulile de blana de nurca in maini. Preotul? Preotul le este slujitor, la propriu, pentru ca el stie cati bani a dat nea` Mircea in iarna la sfanta biserica... Daca nu s-ar implica ei... s-ar duce de rapa. Strana in care sta este platita si iti dai seama de cati bani are persoana respectiva in functie de locul in care este amplasata... Mai multi bani... mai aproape de scaunul episcopal... ban la ban trage.
Apoi, dupa 2 randuri de astfel de `spatosi` ai parohiei, vine plebea... Din pacate pentru ei, lumina din altar se vede cu intreruperi, printre cefele `compartimentate` ale `dreptilor marturisitori`. Si apoi nemurirea... Pe peretii de la intrare, ctitorii isi sug burtile pentru a nu iesi in contrast cu pricajitii bizantini. Cuvioasa isi poarta cu smerenie jugul – o blana de vulpe, marturie ca omul conduce pamantul inca, dupa paradisiaca porunca...
Apoi, dupa 2 randuri de astfel de `spatosi` ai parohiei, vine plebea... Din pacate pentru ei, lumina din altar se vede cu intreruperi, printre cefele `compartimentate` ale `dreptilor marturisitori`. Si apoi nemurirea... Pe peretii de la intrare, ctitorii isi sug burtile pentru a nu iesi in contrast cu pricajitii bizantini. Cuvioasa isi poarta cu smerenie jugul – o blana de vulpe, marturie ca omul conduce pamantul inca, dupa paradisiaca porunca...
Cu ceva timp in urma, la o inmormantare, stateam intre preotii ce slujisera. Inevitabil, discutia a degenerat spre Becali... un om sfant, `ce face dom`ne multe pentru stramoseasca noastra Biserica... De ar da toti cat el...`. Am tacut. Ma gandeam la spatiul sacru al lui Eliade... si m-a busit: cum nesimtitu` de mine vorbesc de paganism referindu-ma la spatiul supra-uman al bisericilor noastre... acolo unde supra-oamenii, acesti sfinti contemporani, ne privesc lasciv si plini de greata de pe peretii viu colorati ai unei biserici. Noroc de cersetoarea de langa usa – statuie vie langa natura moarta, care sa imi aduca aminte ca aici toti suntem egali si pamantul e la fel de greu pentru toate piepturile.
`Conform unei dispozitii recente a Sinodului, numai cei care au contribuit material cu peste 50 la suta din valoarea bisericii ori a picturii vor fi trecuti doar in pisanii, si nu pe pereti.`
Articolul citat l-am gasit in ziarul Gandul.
`Conform unei dispozitii recente a Sinodului, numai cei care au contribuit material cu peste 50 la suta din valoarea bisericii ori a picturii vor fi trecuti doar in pisanii, si nu pe pereti.`
Articolul citat l-am gasit in ziarul Gandul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu