Echilibru

Traiesc in Bucuresti, Romania. Reusesc sa adorm noaptea tarziu, mult mai tarziu decat dupa ce il aud pe Badea zicand `… si asta ne ocupa tot timpul`. Merg zilnic cu masina la serviciu printr-o jungla. Vad oamenii ce scuipa pe jos si a ajuns sa imi fie frica sa ii fac semn vreunuia sa isi ridice hartia ce i-a `scapat` pe jos. Vad stiri cu oameni ce se arunca de la vreun etaj superior pentru ca au rate la banca. Vad tineri de varsta mea care atunci cand ies in oras vorbesc de noi metode de facut bani, femei ce vorbesc cu tristete ascunsa despre dreptul la `casual sex`. Sunt lucruri care ma cufunda intr-o stare adanca de resemnare si de lipsa de orogliu.
Undeva in spate la British Council, intr-o casa ce peste cativa ani ar trebui sa devina muzeu, sta un `anumit` Serban Papacostea. Domnul academician ma primeste de fiecare data cu biscuti glazurati cu ciocolata, in boluri mici, asezate atent pe servetele. In camera de lucru stau carti asezate in rafturi generoase, pe colectii: germana, franceza, pe ici pe colo cate o poza de familie. Intr-un jilt mare de lemn, prea larg pentru a strange corpul slab al unui om, academicianul Papacostea imi vorbeste cu patos despre Stefan cel Mare. Nu pot sa nu observ papucii rosi sau lipsa unui nasture la sacou. `Vedeti dumneavoastra, pentru mine este o enigma…` si casc ochii atent la omul care a studiat si a publicat enorm pe acest subiect. `Intr-o tara atat de mica, atat de amarata, omul asta a reusit sa se faca cunoscut unei lumi intregi…` si ochii i se aprind contrastant cu mici licariri ce nu se preling peste cearcane.
`Am stat de la 12 ani mult timp prins intr-un corset de ghips din cauza problemelor la coloana. Nu am putut sa bat mingea cu ceilalti copii si cascam ochii la musafirii tatalui meu, asa l-am cunoscut pe generalul Averescu.` Mi-a povestit cum a fost retinut de militie prin anii `60. `Ieseam de la bilbioteca institutului si citeam o carte nerabdator inca de pe strada. M-au dus la sediu, apoi la Jilava si mi-au dat sase luni de munca la canal. Abia ii dadusera drumul. Aveam norma 4 metri cubi de sapat cu tarnacopul, iar pamantul trebuia sa il car cu o roaba pe un deal ce devenea din ce in ce mai inalt. Nu aveam nici o sansa… As fi murit acolo, cu coloana mea. M-a vazut un subofiter si subpretext ca are nevoie de mine m-a mutat la bucatarie. Si acolo era munca grea, dar nu ca afara. As fi murit…`
`V-ati gandit sa scrieti toate astea?`
`M-am gandit daca sa le scriu sau nu… Inca nu m-am hotarat… Ehh… Vedem noi…`, si imi dau seama ca acest om e mult mai tanar decat mine in multe privinte. Despre arestul lui a gasit de cuviinta sa scrie intr-o lucrare despre comunism un scotian. Timp de o ora jumate acest om a reusit cumva miraculos sa ma faca sa uit de jungla de afara pe care o numesc tara mea. M-a facut sa ma simt mandru ca sunt roman si ca am un trecut. Pentru mine astfel de lectii in plan personal echivaleaza cu un geam inchis inainte ca cineva sa se arunce pe el, cu o hartie ridicata de jos, cu un gest de politete si ceva mai mult.

Rasinari, Sibiu

Exista un loc in Ardeal ce nu trebuie ratat. La vreo 15 km de Sibiu se afla Rasinari, o comuna mare, cu case tipic ardelenesti, in culorile alea verzui, caramiziu sau albastru pe care timpul a lasat o amprenta frumoasa. Prins intre niste dealuri impadurite (aflu de la preotul din sat ca unul se cheama `Dealul Cosma` si ca aici si-ar fi pus Buccow tunurile prin secolul XVIII), satul iti da ocazia sa vezi niste lucruri deosebite. Scopul vizitei mele a fost unul de lucru si a vizat mormantul lui Andrei Saguna, aflat langa biserica cu hramul Sf. Treime.



Nu aveam habar ca langa aceiasi biserica se afla si mormantul parintilor lui Cioran - tatal fost protopop in localitate.
















Nu aceasta este insa cea mai frumoasa biserica de aici. Relativ aproape se afla biserica cu hramul Cuv. Parascheva.




De monumentul istoric se leaga cateva lucruri inedite. De exemplu pictura. Aici se afla una dintre putinele reprezentari ale unui sfant cu cap de animal. Este vorba de Sf. Hristofor, care are cap de miel.




Legenda spune ca acest sfant era de o frumusete rar intalnita, un adevarat Adonis. Pentru a nu fi apreciat in mod exagerat din cauza frumusetii sale, Hristofor s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe infatisarea, iar rugaciunile lui au fost ascultate. Infatisarea sa s-a schimbat dramatic, iar pictorul a exagerat aceasta transformare si l-a reprezentat cu cap de miel.

O alta scena rar intalnita in biserici este roata vietii – ce prezinta omul de la nastere pana la moarte si lupta lui cu incercarile.














Faptul ca pictorii erau oameni hotarati se vede pe peretele exterior. Un loc de pe lateralul bisericii a ramas nepictat. Aici se vede o inscriptie cu litere chirilice `A cerut, nu a platit`.





Localnicul care se invoise sa plateasca pictura locului respectiv nu a mai platit, iar pictorul s-a simtit obligat sa justifice golul ramas si nu a mai vrut nici in ruptul capului sa il picteze. Aaa, in tinda bisericii se poate vedea o bucata de tavan picata. Am intrebat de ce si raspunsul a venit prompt. `Aici s-a spanzurat Albulescu`. Ce? `Da, au facut un film si intr-una din scene personajul lui Albulescu era spanzurat la intrarea in biserica. Au batut un cui mare de care sa lege funia si asta a iesit cu tot cu o bucata de tavan`. Mai poti vedea tot in zona una dintre cele mai vechi case din localitate, o resedinta episcopala (la vremea respectiva, sasii nu au fost de acord ca episcopul ortodox sa locuiasca in Sibiu si asa a fost nevoit sa isi cumpere o locuinta in Rasinari), un muzeu si o expozitie de icoane pe sticla… astea dincolo de privelistea superb pe care o poti avea din clopotnita bisericii si nu numai.



La plecare, am vazut pe una dintre portile alea de lemn un anunt: `Vand palinca si slanina`. Nu am mai reusit sa conving soferul sa opreasca…

Valoarea scrisului

Din ciclul `stiati ca...`. Primii mesteri tipografi se ingrijeau sa tipareasca cartile imitand cat mai mult posibil caracterele scrise de mana (asa cum le vedem pe manuscrise). Un bun exemplu il constituie un Apostol tiparit de catre Dimitrie Liubavici (singurul exemplar din Romania se afla la Biblioteca Nationala) care a reprodus exact letrina (litera mare, de obicei scrisa cu culoare, de la inceputul unui capitol) dintr=un Apostol mai vechi - de secol XV.
In poza, cel de sus este Apostolul manuscris, iar jos cel al lui Dimitrie Liubavici.

Blesteme pentru furtul cartilor

Majoritatea cartilor - manuscris contine la sfarsit diferite insemnari. In cazul cartilor de cult, aceste insemnari sunt fascinante: rugaciuni, indemnuri de pomenire si chiar blesteme. Acestea din urma erau adresate celui care ar fi indraznit sa fure cartea. Un astfel de blestem se afla pe pagina de sfarsit al unui Evangheliar de secol XIII, scris in slavona, cel mai probabil in Tara Romaneasca. Iata cum suna el: `Cine si-o va insusi (n.n. cartea) sau o va vinde sa fie blestemat de sfantul vladica si de toate soboarele si de cei 318 Parinti. Amin`.
Mi se pare interesant ca blestemul invoca numele Parintilor Bisericii - mergand pana la participantii sinodului de la Niceea din 325.

Zapis din timpul lui Stefan cel Mare

Zapisul desemna un document medieval, cel mai adesea unul ce consta intr-un act de propietate. Asa aratau zapisurile in timpul lui Stefan cel Mare. Cel expus in poza este din anul 1466 si face referire la mosia unui anume Ioanes Izvoret, care a cumparat satul Munte, din tinutul Trotusului. Documentul este scris pe pergament in limba slavona - limba de cancelarie in Moldova secolului XV.

Teama de cuvinte sau `Nu Ungrovlahiei`

Cu o pioasa teama, unii istorici refuza sa atinga subiecte tabu, iar mai noi termeni tabu... Unul dintre acestia ar fi termenul de `Ungrovlahia`... De ce n-ar fi cuvios si corect (sic) sa pomenesti cuvantul? Pt. ca ar sublinia cine stie ce intaietate pe teritoriul Tarii Romanesti a vreunei populatii ugro-finice.
Adevarul este urmatorul: Ungrovlahia - termen ce il gasim in izvoarele bizantine, delimita teritoriul locuit de vlahi (interpretare slava si germanica a numelui de `italic` - olas, volos), teritoriu aflat langa sau in aria de influenta a Ungariei, spre a o deosebi de celelalte Vlahii din Peninsula Balcanica (Vlahia Mare, Vlahia Mica, Vlahia din Thesalia etc).
Ca ne-am aflat in Zona de interes a Ungariei nu putem sa contestam. Ludovic I si-a manifestat interesul vadit pentru aceasta zona ce ii permitea acces la cea mai importanta ruta comerciala a vremii - Marea Neagra. De altfel, alianta incheiata la Brasov cu Nicolae Alexandru urmarea exact acest lucru. Si tatii celor doi protagonisti amintiti avusesera ceva `contacte`, desi nu la fel de amicale. Basarab I l-a caftit pe Carol Robert de Anjou la Posada, tocmai pentru ca arogantul descendent al dinastiei franceze nu accepta dorinta de independenta manifestata de romani.
Mai mult decat atat... Chiar aceasta denumire subliniaza unitatea etnica a romanilor din spatiile nord dunarene. O scrisoare din 1345 a papei Clement al VI-lea catre `Alexandru al lui Basarab` zice: `La toti olahii romani din partile Ungariei transilvane si transapline (n.n. adica la sud si est de Carpati)... Cu alte cuvinte, papalitatea recunoaste, in cadrul acestei hegemonii maghiare, unitatea etnica (de origine) a tuturor vlahilor din spatiul actual nord-dunarean. Aceasta nota va fi sustinuta de d-l Acad. Prof. Dr. Serban Papacostea intr-un viitor articol, de la care mi-am permis `sa fur` cu deosebit respect si multumire.
Asadar, este mai indicat, in opinia unora, sa eviti uzul unui termen, pentru a nu fi interpretat gresit, decat sa incerci sa il explici. My way or the hard way...