luni, 29 octombrie 2012

Limbajul motivational


Am intalnit intr-un anumit context urmatoarea descriere:

`Case-Study: Construirea si executia unei campanii Social Media cu obiective de awareness (WORKSHOP) Workshop-ul urmareste sa ii treaca pe participanti prin toate fazele planificarii si executiei unei campanii de Social Media. Se va construi de la zero o campanie, incepand cu brief-ul de la client…`

Trebuie sa recunosc - sunt un tip depasit. Esti depasit daca ajungi sa dai search pe google dupa un termen precum `b2c` presarat intr-un articol (la limita unei frazari logice – probabil de dragul indexarii). `B2C` inseamna `business to consumer` - un anumit tip de relatie de interes pentru marketing.

Ma simt prost atunci cand prieteni vechi ma privesc dojenitor cand ii intreb naiv: `Ce e aia transfer de know-how ?` Ma face sa ma intreb daca am citit cartile care trebuie. Nu are legatura nici cu domeniul de activitate. Delimitarile sunt oricum depasite. Stiati ca exista, de exemplu, un post de `manager social media` la o banca (BCR)?

Trecand insa peste`complexul` ca nu lucrez intr-o multinationala, concluzionez ca mediul profesional este acelasi. Se construieste dupa reguli relativ simple, scrise de cand lumea. Chiar si in marketing. Ceea ce se schimba este limbajul si asta nu fiindca complexitatea domeniului de activitate o impune, ci fiindca trebuie sa existe forme motivationale pentru cei care activeaza in el. Este `profi` `sa o arzi` in termeni de `b2b` si `briefing`. Te motiveaza. La fel cum o secretara (de altfel o profesie onorabila) este motivata cand pe cartea ei de munca scrie `manager assistant` si ca raspunsul la telefon a devenit un `task`.

Istoria neschimbata a nervozitatii

Oamenii nu se schimba prea mult intr-o suta de ani. Vorbind despre nervozitate, S. Freud ii citeaza pe cei doi domni de mai jos:



Christian von Ehrenfels (1907): “In familia noastra am devenit toti nervosi pentru ca am vrut sa fim ceva mai buni decat putem fi dupa obarsia noastra. Nervozitatii ii cad prada tocmai urmasii acestor tati care, provenind din conditii simple si sanatoase de la tara, vlastare ale unor familii grosiere dar puternice, vin in marele oras ca niste cuceritori, iar copiii lor se ridica in scurt interval de timp, la un nivel cultural inalt”

W. Erb (1893): “Reiese cu claritate dintr-o serie de fapte generale: la extraordinarele cuceriri ale contemporaneitatii, la descoperirile si inventiile din toate domeniile, la mentinerea progresului fata de concurenta in crestere s-a ajuns doar printr-un mare travaliu spiritual si ele nu pot fi intretinute decat printr-un astfel de travaliu.

Pretentiile de capacitate de munca ale individului in lupta pentru existent au crescut considerabil si individual nu le poate satisface decat cu uzul intregii sale forte spiritual; in acelasi timp, au crescut in toate cercurile si trebuintele individului, pretentiile de a savura viata; un lux nemaiauzit s-a raspandit in straturi ale populatiei care nu fusesera mai intainte atinse de acesta; pierderea religiozitatii, nemultumirea si aviditatea au patruns au patruns in cercuri ale poporului din ce in ce mai largi; prin circulatia care creste nemasurat, prin retelele mondiale de sarma ale telegrafului si telefonului s-au schimbat total relatiile in modul de viata: totul se petrece in graba si iritare, noaptea este folosita pentru a calatori, iar ziua pentru a face afaceri, chiar “calatoriile de placere” se transforma in hartuiri ale sistemului nervos.

Marile crize politice, industrial, financiare produc incitarea unor cercuri ale populatiei mult mai largi decat pana acum; participarea politica a devenit generala; luptele politice, religioase, sociale, activitatea de partid, agitatiile in jurul alegerilor, viata de asociatie care creste nemasurat inflameaza capetele, oblige spiritele la eforturi mereu noi si rapesc timpul pentru distractie, somn si odihna; viata in marile orase devine tot mai rafinata si mai nelinistita. Nervii vlaguiti isi cauta recreatia in excitatii crescute, in placer puternic condimentate, ca prin acestea sa nu obtina decat o si mai mare oboseala…”

marți, 9 octombrie 2012

Lipsa sursei de curaj

Americanii sunt prosti. Am crezut in aceasta afirmatie cu toata sinceritatea. Inca mai cred. In cele 4 luni petrecute in State printre oameni din categorii sociale foarte diferite, de la rednecks si hillbillies pana la intreprinzatori mijlocii sau oameni de afaceri de success, mi-am format aceasta parere. Americanii au prejudecati (scriind aceste randuri, stiu ca sufar de aceiasi meteahna). Sunt ignoranti, inculti si aroganti.


Cu toate acestea, atat publicatiile americane, cat si televiziunile sunt foarte preocupate de stirile internationale. Si nu doar ele. Publicul american citeste, priveste, in pofida ignorantei, ce se intampla in alte colturi ale lumii. Comenteaza. E drept, si noi aveam lucrul asta. Nu il mai avem. Pe `site-ul de stiri` realitatea.net (am pus ghilimelele pentru ca site-ul de stiri este de fapt un agregator ce posteaza continut mai ales de pe libertatea.ro si click.ro), la sectiunea `Cele mai citite`, avem urmatoarele:

1. Prognoza meteo

2. Imaginile care au dezamagit: cum arata actritele porno japoneze…

3. Anorexice sau doar supple? Fotografiile …

4. Planul care loveste Romania si zguduie UE

5. Documentul lui Ponta…

6. Prima cearta intre EBA si Syda

7. ……

Evident, romanii sunt preocupati de ce se intampla in propria ograda. Daca e vorba sa privim spre alte taramuri, macar sa fie ceva porno. Dar nu asta este ideea. Nu are rost sa (mai) vorbesc si eu despre calitatea presei din Romania (nici nu am autoritatea necesara). Sau despre importanta continutului video in online (VEZI FOTO, VIDEO etc).

Vreau doar sa zic ca am obosit. Noi, ca popor, am obosit. Propria mizerie, greutatile, stilul de viata, incrancenarea cu care traim, gustul de sange gros ce il avem permanent in gura, ne-a facut sa fim asa: dezinteresati, apatici, cinici. Nu avem chef si nici timp sa analizam detasat, cu luciditate ce se intampla in jurul nostru. Suntem obositi.

Asta este viziunea optimista a lucrurilor. Viziunea pesimista ar fi aceea ca, pur si simplu, suntem prosti. Si de aici alt necaz. Creanga spunea: `Stiu ca sunt prost dar, cand ma uit in jur, prind curaj`. Necazul e ca, daca incepem sa ne uitam in jur, nu prea mai avem de unde sa luam curaj.