O lectura cu Herta Muller in trenul Focsani - Bucuresti

Herta Muller si viata ei in timpul regimului ceausit… Este o carte pe care sa o citesti in tren, pe ruta Focsani – Bucuresti. Via Ploiesti Sud. Si nu o zic cu o conotatie negativa. Cartea incepe bine, in timp ce ultimele lumini de la marginea orasului fac loc intunericului de pe campuri. Perfect pentru a-ti arunca privirea in geamul mare si a vedea ce fac tovarasii tai de calatorie.
Cartea incepe bine. O copilarie cu nunate interesante, cu proiectii si mai interesante. Un spatiu rural ce striveste, ce-si suge proprii locuitori intr-o eterna chemare a pamantului. Pamant - in sens de groapa, sicriu.
Un eseu frumos despre polivalentele cuvintelor. Despre sensuri, poezie si de ce expresii precum `vantul bate` sunt mai frumoase in romana decat in germana. Despre cuvinte in comunism. Si aici a pus punctual pe `i`. E o treaba cu Herta Muller….
Citesc un pasaj interesant despre o calatorie cu trenul a autoarei. Este vorba despre o femeie care mananca un corn si care, dupa fiecare inghitura, isi sterge firimiturile din poala. Undeva, in coltul gurii, ii ramane un firicel, de parca subiectul povestirii noastre ar fi inghitit o gaina si un fulg ii mai atarna inca. Acelasi tren, o alta femeie. Mananca si isi sterge firimiturile din poala abia dupa ce a terminat de mancat. `Care dintre cele doua tradeaza mai multa nesiguranta?` `Eu ce as face, cand m-as scutura?`
O intrebare pertinenta a autoarei ce ma face mai atent la vecinii mei de calatorie. In fata o studenta plinuta tocmai se muta cateva scaune mai incolo pentru a discuta cu o colega. Langa ea un baiat pe la vreo 21 de ani cu parul lucios, lins, dar strans cumva spre linia de mijloc a crestetului se joaca pe telefon. Langa mine, o tanara. Si ea plinuta. Poarta o maleta rosie, stransa. Fusta gri cu niste volanase negre. Dresuri negre cu modele `pantera`. Ghetute cu un mic model in dreptul gleznei. Ochelarii au rama aurie, subtire. Poarta o postea bej pe care o tine pe poale. Observ pe poseta o cartulie cu `Acatistul…` (indescifrabil). Pe masuta din fata ei are doua volume de Drept. Doua markere: unul portocaliu, altul verde. Le-a scos doar pentru a avea niste carti in fata. Citeste dintr-un pliant publicitar la Metro. Ceva mai tarziu scoate o punga de alune, iar cojile se strang morman pe pliant. Cu o mana sigura il strecoara sub scaun, in cosul de sub picioare. E clar. A mai fost cu rapidul. Privirea ignoranta se reflecta in luciul geamului. Raspunde la telefon.

Ea: Ai ajuns? Poti vorbi?
El (in telefon) (indescifrabil)
Ea: Ai mancat ciorba? Sa iti mai pui niste bors, daca e.
El (in telefon) (indescifrabil)

Ochii imi aluneca pe degetul inelar al mainii drepte. Verigheta groasa, lata, cu model si ceva pietricele. Semn clar al tinerilor casatoriti care vor sa isi depaseasca statul economic. Si, daca da Dumnezeu, cel social.

Ea: Ce au zis oamenii aia cu impartasitul? Ca ai zis o ora si te-ai dus la…

De ce oare toate preotesele din tren au nasul acvilin, privirea ignoranta si un pic mandra? Trenul a parasit de mult parohia sotului…. Ma rog…

Ea: Cum adica? Alta forma? Pai, suna la aia cu policandrele? Nea` Vasile ce a zis…

Herta Muller isi deapana spaimele si eroismul ce mi se pare un pic fortat. Femeia asta o fi iubit pe cineva in perioada asta? A facut, oare… Hmm, ceva se desprinde in tonul ei cand vorbeste despre amicul spanzurat de Securitate. Dosarul i-a fost clasat: sinucidere. Timpul pentru Herta Muller nu lasa loc pentru altceva decat pentru Securitate. Si cand vorbeste de scurta perioada de predat la gradinita, imparte copiii in doua: cei ai stabilor comunisti si cei care luau bataie cu batul. Mersul pe holul gradinitei ii aminteste autoarei de plansetele celor batuti si de faptul ca plansul devenea singurul lucru care ii definea ca persoana, intr-o uriasa tentativa de nivelare umana.
Nu am fost filat de Securitate, insa nu tin minte sa fi fost batut la gradinita. Ma rog…

Herta Muller scrie nemteste. Corect, fraze alcatuite perfect, imbinate perfect. Cumva insa nu traiesc prin cuvintele ei. E ca un legist care face recenzia unui cadavru deschis pe masa. Herta Muller este occidentala si, mai rau de atat, este nemtoaica. Nu transpira pasiune, viata sau imperfectiune. Si este trist, pentru om. Ca si lectura, cumva reuseste sa te faca sa citesti in continuare, iar faptul ca trenul intra in Bucuresti cu doar cateva zeci de pagini inainte de sfarsit, ma face sa zic ca nu e o carte rea. Dimpotriva.

Vecina in maleta rosie se ridica de pe scaun. Isi ia geaca de piele cu guleras de blana, baga cartile de Drept in geanta si isi verifica pentru ultima data telefonul. Ma gandesc daca ciorba aia ar mai fi avut nevoie de bors.

Pasagerul, ce poarta agale un rucsac ce contine `Regele se inclina si ucide` - Herta Muller, trece pe langa reclamele luminoase din Gara de Nord. McDonald`s, ceva magazine cu haine din nylon si ghetute cu modele. Ce `taran`, in cele din urma… Sa faci judecati de valoare cu privire la oameni pe care nu ii cunosti. Iar faptul ca pasagerul constientizeaza asta, il face in plus un `taran` mandru. Pe scurt, bucurestean.

Sihastria si padurile ei

In prezent, la manastirea Sihastria traiesc aprox. 90 de monahi. Cazarea este gratis, la fel si masa. Padurile si pasunile manastirii sunt de o frumusete aparte.

Cuviosul Paisie Olaru

Cateva obiecte ce au apartinut parintelui Paisie Olaru. In prezent, sunt expuse in chilia sa de la M-rea Sihastria.

“Din tinereţe iubeşte natura, florile, izvoarele , câmpul înverzit şi cerul înstelat. Îi sunt dragi slujbele mănăstireşti, cântările de miezul nopţii, poezia şi singurătatea. Dar mai presus de toate, îi sunt dragi oamenii, călugării nevoitori, ţăranii arşi de soare de la câmp, mamele cu mulţi copii, tinerii nevinovaţi, bătrânii împovăraţi de ani şi credincioşii iubitori de Hristos. Pe toţi îi primeşte cu dragoste, îi ascultă, îi mărturiseşte, îi binecuvintează. Căci PărintelePaisie este, deopotrivă, duhovnic iscusit, atât pentru călugări, cât şi pentru mireni”. Aşa îl descrie arhimandritul Ioanichie Bălan.

Qarantania - locul ispitirii Mantuitorului

Ierihon - cel mai vechi oras din lume

A murit Pr. Acad. Dumitru Popescu

Parintele Acad. Dumitru Popescu s-a stins astazi din viata. Dumnezeu sa-l odihneasca!

Sunt fan...

`Love, sweetness, goodness, in her person shined
So clear as in no face with more delight.
But O as to embrace me she inclined,
I walked, she fled, and day brought back my night`

John Milton (9 decembrie 1608 – 8 noiembrie 1674) a fost poet englez, faimos pentru poemul epic în versuri albe Paradise Lost (Paradisul Pierdut) care reprezintă una dintre pietrele de temelie ale literaturii engleze.

John Milton s-a născut pe 9 decembrie la Londra. Educat la St. Paul's School şi Christ's College, Cambridge, Milton a fost un poet savant, a cărui ambiţie era să creeze opere de talia epopeilor clasice şi care avea puternice vederi teologice. În cursul anilor petrecuţi la Cambridge, Milton a scris poezie în latină şi engleză, inclusiv oda On the Morning of Christ's Nativity (În dimineaţa naşterii lui Isus Cristos, 1629). Dezgustul său faţă de dogmatismul din ce în ce mai accentuat din cadrul bisericii engleze a constituit motivul pentru care Milton a renunţat mai târziu la planurile sale de a deveni preot.

Poemele timpurii, printre care Comus şi Lycidas (elegie la moartea prietenului său, poetul Edward King, în 1637) sunt dovezi grăitoare în privinţa darului liric superlativ al lui Milton. În 1638, Milton a plecat în Italia, unde a călătorit, a studiat şi a întâlnit multe figuri remarcabile, printre care pe Galilei. Revenind în Anglia în 1639, s-a devotat cauzei puritane şi pamfletelor. The Doctrine and Discipline of Divorce (Doctrina şi instituţia divorţului, 1643), a avut la bază propria sa experienţă conjugală nefericită iar Areopagitica promova libertatea presei.

După Of Reformation in England (Despre reformă în Anglia, 1641) şi The Reason of Church Government Urged against Prelaty (Motivul pornirii guvernului bisericii împotriva prelaţilor, 1642), Milton s-a îndepărtat treptat de prezbiterieni şi, în 1649, a scris The Tenure of Kings and Magistrates (Împuternicirile regelui şi ale magistraţilor), care sprijinea cauza independenţilor ce îl întemniţaseră pe regele Carol în timpul revoluţiei puritane. Acest pamflet i-a asigurat lui Milton poziţia de secretar latin pentru afaceri externe în cadrul guvernului lui Oliver Cromwell.

Milton a continuat să îl apere pe Cromwell şi guvernul Commonwealth-ului în a sa Eikonoklastes precum şi în pamfletele în limba latină First Defense of the English People (Prima apărare a poporului englez, 1651), Second Defense of the English People (A doua apărare a poporului englez, 1654) şi Defense of Himself (Apărarea sinelui, 1655).

Paradise Lost (Paradisul pierdut, 1667) şi urmarea sa mai puţin reuşită Paradise Regained (Paradisul regăsit, 1671) au fost scrise când a orbit şi când se afla într-un oarecare pericol politic (după restaurarea lui Carol al II-lea), ca şi Samson Agonistes 1671, o dramă poetică bazată pe modelul tragediei clasice greceşti, dar cu subiect biblic, o piesă de teatru puternică, deşi nespecifică genului.

Poemul în versuri albe Paradise Lost (Paradisul pierdut) a apărut în 1667 în zece cărţi; a doua ediţie, în care Milton reorganiza cele zece cărţi iniţiale în doisprezece, a apărut în 1674. Acesta este considerat a fi cel mai mare poem epic în limba engleză. În Paradise Lost şi Paradise Regained, un al doilea poem în versuri albe în patru cărţi, limbajul lui Milton este distins şi căutat, abundând în aluzii biblice şi clasice, reprezentări alegorice, metafore, jocuri de cuvinte şi ornamente retorice. Milton a mai scris 18 sonete în limba engleză şi alte 5 în limba italiană, care respectă în general stilul petrarchian şi sunt acceptate ca fiind printre cele mai frumoase sonete scrise vreodată.

Sursa: wikipedia

Aaa... John Milton era si numele diavolului(Al Pacino)din `Devil`s Advocate`.

Halmyris

Seducatoarea din Florenta - Salman Rushdie

Acelasi povestitor fantastic din `Versetele satanice`. Salman Rushie are rabdare cu scrisul. Incet, incet, creioneaza tabloul unei lumi fantastice, cu simtul artistic pe care doar un oriental il poate avea. Este inutil sa vorbesti intr-o incercare de recenzie a cartii `Seducatoarea din Florenta` despre impeltirea planurilor: real-imaginar, Occident-Orient, persoanalitati reflectate in oglinda (Garcia Marquez reuseste si el magistral asta in `Un veac de singuratate`). Este unitil sa vorbesti despre tablourile iubirii sau cele ale actiunii. Mi-ar fi foarte greu sa fac asta, pentru ca lectura romanului asta e ca un fum de tamaie. Te inconjoara vizual, iti satisface toate simturile olfactive si dupa ce trece ramai cu imaginea unei povesti pe care o stii, dar nu vrei sa o spui la nimeni... asa cum Vespucci(Mogor dell'Amore) se incapataneaza sa o faca.