Religia in spatiul public (al altora)

O seara 'filocalica' cu George W. Bush. Mai multe aici.

Rebel sirian dupa distrugerea unei biserici crestine

No comment

Religia in spatiul public (al altora)

Cand un rege se boteaza:

Religia in spatiul public (al altora)

Kansas Gov. Sam Brownback, a conservative Christian who has taken public stands against abortion and same-sex marriage, had joined Obama for an AIDS summit. They were speaking before a conservative megachurch filled with white evangelicals.
When Brownback rose to speak, he joked that he had joined Obama earlier at an NAACP meeting where Obama was treated like Elvis and he was virtually ignored. Turning to Obama, a smiling Brownback said, “Welcome to my house!”
The audience exploded with laughter and applause. Obama rose, walked before the congregation and then declared:
“There is one thing I have to say, Sam. This is my house, too. This is God’s house.”

Religia in spatiul public (al altora)

Rio de Janeiro, iulie 2013 (la o liturghie oficiata de Papa Francisc):

Religia in spatiul public (al altora)

Times Square, NY City:

Religia in spatiul public (al altora)

Ori de cate ori voi avea timp, voi posta mentiuni, citate, poze care ilustreaza modul in care este afisata/prezenta religia in spatiul public (in alte tari) si cum se raporteaza oamenii la ea, in prezent.

Iata un prim exemplu:

Detalii pe huffingtonpost.com.

86 de morti in cel mai sangeros atac din istorie asupra crestinilor din Pakistan

86 de morti.
120 de raniti.

Nu inteleg cum astfel de stiri trec pe langa urechile noastre doar pentru a se adauga unei statistici prafuite: cel mai sangeros atac asupra unei biserici si asupra comunitatii crestine din Pakistan din istorie.
Tot in 2013, martie: peste 100 de case ale crestinlor au fost arse in Lahore. In 2009, sase crestini au fost impuscati in atacurile din Gojra. In octombrie 2001 - 16, in Bahawalpur, atunci cand un radical musulman a intrat, spre "gloria lui Allah", in biserica ortodoxa de aici.
La mii de kilometri distanta, dramele acestor oameni se estompeaza. Citim vietile sfintilor si ne inchinam... "Mucenicii Tai, Doamne"... si facem metanii mari. Militam pentru Rosia Montana - 10, 15 mii de oameni. Intr-o tara ortodoxa, precum Romania, cu peste 86%, nu vedem macar un grup de 30 de oameni in fata vreunei ambasade pentru a protesta. Dar asta este istoria. Atunci cand nisipul arenelor si pietrele catacombelor se inroseau, "lumea civilizata" romana isi vedea de viata de zi cu zi. Dintre milioanele de romani ce se numesc ortodocsi, s-or gasi cateva mii care, atunci cand pun capul pe perna si se roaga pentru copii, sa pomeneasca generic pe cei morti in Pakistan. Ca poate ne-or pomeni si ei, ca nu i-am lasat singuri, macar dupa moarte. 

Densus

Tismana

Cazanele Dunarii

Viena

Balcic

Esecul legalizarii prostitutiei

CNN.com gazduieste astazi un articolinteresant despre esecul legii de legalizare a prostitutiei.

Pe scurt, bazandu-se pe cifre si pe studii serioase (din tari diferite precum Australia, Noua Zeelanda, Germania), autorul arata ca situatia prostituatelor nu s-a imbunatatit, in ansamblu, dupa ce prostitutia a intrat in legalitate. Acestea sunt in continuare victime ale violentei, ale traficantilor, ale abuzurilor.

Concluzia este desprinsa din afirmatia unei foste prostituate (extras din cartea acesteia "Paid for"): "Sa fii prostituata este umilitor. Sa legalizezi prostitutia este sa privesti drept normalitate aceasta umilinta si sa ii ierti pe cei care profita de pe urma ei. Este o insulta continuua`.

Acelasi articol mentioneaza un reportaj Der Spiegel din mai 2013 ce vorbeste despre o prostituata romanca in Germania si despre esecul sistemului din aceasta tara.  

"The Human Body" sau cum am invatat cate ceva despre mine

Nu ma pricepeam foarte bine la anatomie inainte sa vizitez expozitia “The Human Body”, de la Antipa. Am o idée despre unde ar trebui sa vina ficatul, splina sau rinichii. Nu stiu exact cate vertebre are omul. Nu stiu cum se numeste grasimea de pe abdomen.


Acum, dupa ce am vizitat “The Human Body”, stiu, in mare, aceleasi lucruri. Mentionez asta pentru ca cel mai des invocat argument atunci cand vine vorba “de ce sa mergi” este acela ca avem ocazia sa ne facem o ideea mai clara despre ce este corpul uman. Pentru mine, cel putin, acest argument nu mai sta in picioare. Nu mai stiu exact cum arata scheletul unui fetus de 12 saptamani comparativ cu cel al unuia de 10. Tin minte insa cum arata sistemul vascular.

Piele, grasime, muschi, carne, oase – toate lipsesc. Este expus DOAR sistemul vascular – pana la cel mai mic firisor de vena. In fata acelei imagini (nu vreau sa spun ca m-am simtit cumva rau sau socat), argumentul ca `vei afla mai multe despre corpul uman` a cazut. Nu as reusi sa tin minte nici 2% din locul corespunzator fiecarei vene, legaturi etc. Nu as reusi nici daca as avea la dispozitie 3 ore doar pentru imaginea asta. Cred ca trebuie sa ai cel putin un mic retard ca sa fie nevoie sa mergi la o astfel de expozitie doar pentru ca altfel nu realizezi cat de complex este organismul uman. Ca este foarte complex, o stiam si inainte. Probabil o stim cu totii (exceptand pe cei din situatia invocata mai sus).

Si atunci ce vedem? De ce mergem?

Mergem pentru ca este un `freak show`. De ce dam bani pentru a vedea in balciuri femeia cu blana? Sau de ce sunt postate clipulete cu executii si foarte, foarte multi dau click? Pentru ca avem o parte ascunsa in noi, un pic sadica, care ne incinta, ne provoaca sa privim. Intr-un anumit sens, expozitia spune foarte multe despre om. Dar nu (si) despre corpul uman. Ne spune ca suntem putin ciudati privind aceste corpuri. Ne spune ca suntem in mod evident mai mult decat o masa de carne. Oricat de tendentios ar fi lasat “artistul” anumite organe intacte (de exemplu vaginul sau sanii, in timp ce restul corpului este viscerat), tot mai poti sa te intrebi daca acei sani au alaptat vreodata un bebelus sau nu. Au avut sansa asta? Si daca omul asta care joaca tenis nu ar fi vrut sa intre asa in eternitate, orice ar insemna ea? Sentimentul cu care eu am plecat este unul pozitiv. Este de smerenie. Ne arata cat de mici suntem. Cat de usor ne detasam de conceptul de persoana, atunci cand intre noi si un corp este pus un geam sau doar un simplu panou cu `do not touch`. Este convenabil. Ar fi trebuit sa ii spuna `The Human Nature`.

In lipsa argumentului moral. Homosexualitatea

Zilele astea am citit o declaratie interesanta a unui mare actor, intrebat fiind de parerea lui asupra casatoriilor gay. Jeremy Irons (despre el este vorba) a raspuns relaxat si (aparent) dezinteresat. „Nu am o parere clara cu privire la casatoriile dintre persoanele de acelasi sex, insa cred ca dezbaterea lanseaza intrebari interesante, cum ar fi cele legate de posibilitatea ca membrii aceleiasi familii sa se casatoreasca intre ei. Ar putea un tata sa se casatoreasca cu fiul sau? Nu ar fi vorba de incest, pentru ca incestul este legat de posibilitatea de procreere. Doi barbati nu ar avea problema asta [...]”


Si asa si este... Ce impediment ar exista ca un tata sa aiba relatii sexuale cu propriul fiu major? Ce argumente de ordin social pot fi invocate? Ca nu e ok din punct de vedere moral? Asta, evident, e o intrebare tampita in zilele noastre. Legea morala nu (mai) constituie un argument in aceste dezbateri. Ceea ce este imoral pentru mine, poate fi cutuma intr-un alt tip de cultura/societate – auzim des. Si atunci? Ar avea un impact negativ asupra membrilor unei anumite societati? Cui ii pasa? Nu putem suprima drepturile personale, libertatea la placere a unor persoane aflate in minoritate. Mi-ar placea sa vad un tata si un fiu sarutandu-se pe strada? Nu, dar asta nu mi-ar da dreptul sa imi manifest dezacordul. Argumentul ca astfel de cazuri nu pot exista este unul absurd. Intotdeauna se vor gasi placeri, alegeri personale sau impuneri ale firii care vor contraria opinia generala si care, daca nu sunt asezate sub o regula a moralitatii/normalitatii, nu vor putea fi `controlate` din punct de vedere legislativ, social. Dar cine si-ar dori asa ceva? Si de ce?

Dezbaterea ar deveni astfel foarte serioasa, pentru ca intrebarea pertinenta este: Trebuie legea sa fie un exponent al moralitatii? Daca da, ce este moral si ce nu este? Moral este orice este liber consimtit si care nu afecteaza in mod direct un alt individ? Daca legea nu ar trebui sa tina cont de moralitate, de ce ar trebui condamnat cineva care ar manca pe altcineva, cand acela a consimtit lucrul acesta in mod expres si si-l doreste?

Campanie anti BOR

Postez partial un text publicat de dl George Damian (pertinent):

Hotnews anunţă cu mândrie bezbojnică: „Încrederea în Biserica Ortodoxă Română este la cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani”. Şi continuă să expună părerile lui Mirel Palada aka turambarr.blogspot.com despre evoluţia acestui fenomen. Nu pot să nu observ o mândrie ascunsă şi o mică bucurie răutăcioasă în modul în care Mirel Palada îşi articulează raţionamentul, se vede că ştirea îi provoacă plăcere. Până la urmă este vorba de încununarea unor eforturi, a unei campanii mincinoase în plină desfăşurare.
Puţină deontologie ştiinţifică

Când apare o bucurie de genul celei afişate de Mirel Palada nu pot să nu pun sub semnul întrebării probitatea profesională şi ştiinţifică. Sociologul nostru se grăbeşte să pareze un eventual reproş şi ne spune că întrebarea din sondajul lui nu se referă explicit la Biserica Ortodoxă Română, întrebarea e formulată referitor la biserică în general, însă intepretarea lui este ceva de genul: 89% sunt ortodocşi, deci răspunsurile cu scăderea încrederii se referă la Biserica Ortodoxă Română! Fruuumos! Mă întreb ce părere au alţi sociologi de metodologia asta inovatoare. De unde ştie Mirel Palada la ce s-au gândit numeroşii respondenţi când au răspuns la întrebare?!?!? Cu o astfel de putere de pătrundere în minţile oamenilor eu cred că nici nu ar mai avea nevoie să cheltuiască bani pe sondaje, ne spune el direct cum stă treaba. (Şmecheria asta „noi am cercetat în general, dar dacă 89% sunt ortodocşi atunci sigur este vorba de Biserica Ortodoxă Română” o găsim şi la Remus Cernea, dar ajungem şi acolo). Pe scurt: nu se face aşa ceva, să pui în sondaj o întrebare şi să scoţi ştirea bombă dintr-o interpretare din burtă, e pură bătaie de joc.
Alta: nu pot să nu fac legătura între ce spune Mirel Palada referitor la erodarea încrederii în Biserică pe măsura schimbării generaţionale şi un studiu al Fundaţiei Soros din 2011 care ajungea la aceleaşi concluzii, respectiv vedea erodarea încrederii în Biserică drept un fenomen cu desfăşurare în timp. Şi ne mai spune ceva Mirel Palada: scăderea încrederii în Biserică s-a produs în urma campaniei de presă care s-a referit la banii Bisericii Ortodoxe Române. O campanie ridicată pe minciuni şi dezinformări.

Minciuni în serie şi gornişti de presă

Mecanismul dezinformării puse pe picioare împotriva Bisericii Ortodoxe Române este cel clasic: minciuni şi jumătăţi de adevăr îmbrăcate în forme credibile (multe cifre „exacte” băieţi, multe cifre!) plasate unor gornişti de presă cu acoperire naţională. Apoi toată lumea citează acele cifre mincinoase, toţi ştiu că preoţii primesc salarii de 540 milioane euro, că Biserica a primit 600 milioane euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului etc. Momentul şi metoda au fost alese bine: este criză, toată lumea este atentă la bani – efect maxim.
Apoi vin gorniştii de presă, printre care s-au strecurat destui bezbojnici gata să ia parte la această mizerie. Nu pot să uit mesajul Ramonei Ursu pe când era redactor şef adjunct la Adevărul de seară, mesaj făcut public de Continuarea aici

Cumintenia domnului Plesu si cateva date despre Samaria

Am citit cu interes scrisoarea domnului Neagu Djuvara catre domnul Andrei Plesu, in primul rand pentru ca mi-a facut deosebita placere lectura cartii `Parabolele lui Iisus`.


Apoi, imi place ideea de `istorie povestita`. Cu alte cuvinte, nu am plecat de la o prejudecata atunci cand m-am trezit, cu entuziasm si stupizenie tinereasca, sa critic informatiile pe care ni le ofera domnul Neagu Djuvara. Unele dintre acestea merita mai multa atentie.

Teoriile privind originea locuitorilor Samariei sunt destul de multe. Conform uneia dintre acestea, amestecul etnic ar fi avut loc nu in timpul lui Nabucodonosor, ci in timpul lui Sargon al II-lea, regele asirian (conform Iosif Flavius, Antichitati iudaice), adica undeva intre 734 – 712 i.d. Hr.. Sargon al II-lea a adus in locul populatiei dusa in captivitate, oameni din Babilon, Cuthah, Avah si din alte provincii. Acestia s-au amestecat cu supravietuitorii ramasi si au dat nastere poporului samarinean. Sincretismul religios rezultat se pare ca a fost cauza permanenta de aversiune a evreilor fata de samarineni (aceasta si probabil refuzul lor de a participa la reconstructia templului. Este stiut ca samarineni si-au construit propriul templu pe muntele Garizim). Pe de alta parte, teoria nu este confirmata de cartile Paralipomena (Cronici). Conform acestora, samarineni sunt urmasi ai triburilor lui Manase si Efraim, mutate aici de regale Iezechia, dupa invazia asiriana, pentru a fi mai aproape si ca atare suport pentru Iuda.

Un text iudaic confirma aceasta ipoteza:

Rabbi Meir: Din ce trib esti?

Samarineanul: Din Iosif.

Rabbi Meir: Nu!

Samarineanul: Atunci din care?

Rabbi Meir: din Isahar (Fac. 46, 13). (vezi si I Paralipomena 7, 1)

In acest caz, este inteleasa si aversiunea samarinenilor fata de evreii intorsi din robia lui Nabucodonosor – care nu erau `puri`.

Este complet nefondata incercarea de a gasi o legatura etimologica intre `Samaria` si `Sumer`. Denumirea provinciei vine de la `Semer` - cetate construita de regele Omri si denumita asa dupa numele tribului de la care cumparase terenul si anume, Semer.

Omri a început să domnească peste Israel în anul treizeci şi unu al lui Asa, regele Iudei; şi a domnit doisprezece ani. Şase ani a stat în Tirţa. Şi a cumpărat Omri muntele Samariei de la Şemer, cu doi talanţi de argint şi a zidit pe acest munte o cetate şi a numit cetatea pe care o zidise Samaria, după numele lui Şemer, stăpânul muntelui Samariei. (III Regi, 16, 23 -24).

Pe de alta parte, este demna de crezare si informatia conform careia denumirea de samarineni nu ar veni de la numele cetatii/provinciei, ci de la `shamerim` (`pastratorii Legii` - supranume justificabil daca acceptam pretentiile locuitorilor ramasi in zona, dupa deportarile lui Sargon al II-lea).

In ceea ce priveste `punctul central` al parabolei – asa cum il alege domnul Djuvara - `parabolă cu intenţie antirasistă`: este `pacat` sa limitam sensurile acestei pilde la un punct central. De fapt, chiar domnul Plesu este un militant al multi-valentelor (in ceea ce priveste cea mai parte parte a parabolelor Mantuitorului).

Cu acelasi entuziasm pueril, as zice ca `punctul central` nu este antirasismul, desi tema este sustinuta (evident) de catre discursul general al Mantuitorului. Punctul `central` poate fi `litera`/`duhul Legii`. Nu stim in amanunt la ce se refera trecerea `nesimtitoare` a celor doi clerici. In ambele cazuri, Luca ne ofera insa un detaliu: `vazandu-l, a trecut...` . Putem sa intuim ca ambii s-au oprit. L-au vazut ranit grav, muribund. Nu stim ce au simtit. Poate au simtit mila, compasiune. Poate li s-a rupt sufletul vazandu-l. S-au gandit insa si la Lege. Legea le interzicea sa se atinga de muribunzi. Si au ales: au `respectat` Legea, in litera ei. Si aici – cu siguranta gasim mult mai multe referinte in predica Mantuitorului decat cele la antisemitism. Se incheie astfel un cerc: `Respecta legea in duhul ei!`; pentru ca discutia pleaca de la modul in care interpretam Legea: Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti?


Ceea ce m-a dezamagit putin insa la corespondenta dintre acestia doi mari carturari (chiar cred acest lucru) este tonul `caldicel`, `cuminte` al domnului Plesu. In mai multe randuri (public sau nu, in scris sau verbal), domnul Plesu acuza reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane de `cumintenie stupida`, de `moliciune`. Acum insa, cand vine vorba de schimburi de amabilitati livresti, tonul `caldicel` si `molatic` pare de preferat in detrimentul celui critic.

Incinerare vs inmormantare in Biserica Ortodoxa Romana

Este un subiect expirat. Ca a fost atat de mediatizat, ar fi un lucru apreciabil daca la baza acestei mediatizari ar fi stat interesul public, aducerea in `agora` a unui subiect de interes public (ca tot se pronunta CNA-ul cu privire la acest capitol). Dar nu din acest motiv a fost mediatizat: dintr-un real interes: `De ce, dom`ne, nu e bine sa ne incineram?`. A fost mediatizat pentru ca ne place sa privim moartea la televizor. Orice alta discutie in afara de asta a fost pur si simplu background, informatie de completare, suport.


Cu toate astea, au existat si reactii decente. Aici gasim una.

In completare, as puncta insa urmatoarele chestiuni (poate un pic mai concrete):

1. Principalul motiv pentru care oamenii doresc sa fie incinerati este acela ca `nu isi doresc sa fie mancati de viermi`. Atat de simplu. Nu isi nesocotesc trupul, ci, dimpotriva, par a fi foarte preocupati de `estetica` corpului dupa moarte. Insa aceasta atitudine nu este specifica Ortodoxiei. Nu trebuie sa intelegem ca nu este importanta aceasta estetica. Dimpotriva. Insa atunci cand aceasta estetica a fizicului domina pe cea a spiritului, atunci ne-am indepartat de Ortodoxie.

Modul in care arata un corp dupa moarte are, in acelasi timp, un rol pedagogic. La sfarsitul slujbei de inmormantare, atunci cand toti cei prezenti se apropie de corpul celui raposat, preotul citeste aceste cuvinte: `Veniti toti sa vedem lamurit…`. `Unde este frumusetea trupului… ` etc.

Pe de alta parte, frica de acest `chip urat` reflecta de fapt o lipsa de credinta, lipsa de credinta ce rezuma de fapt incapacitatea omului contemporan de a se pozitiona dincolo de moarte. El poate doar sta in fata ei. Si tremura.

Mantuitorul se arata `intr-un alt chip` dupa Inviere femeilor venite la mormant. Sigur, nu trebuie sa ne imaginam ca aspectul era unul cadaveric, insa indemnul Lui este `Nu va temeti!`. Schimbarea este una naturala. Recogniscibilitatea are loc abia la frangerea painii, in comuniune – asa cum si noi ii recunoastem pe cei morti, la frangerea painii, atunci cand ii pomenim (si cu numele) la Proscomidie.

Firescul intoarcerii in pamant tine de insasi existenta noastra (de aici cuvintele “din pamant esti, in pamant te vei intoarce”). Este o trecere fireasca spre elementul de care apartinem. Teama de a (re)intra in pamant arata de fapt cat de alienati suntem de natura ce ne inconjoara, cat de mult ne-am indepartat de ea. Stapanirea pamantului de catre om include si acest aspect al smereniei personale. Ce este un corp uman ce dispare incet incet in pamantul vast al planetei noastre? Ne arata cat de mici suntem si cat de mari ne socotim. Atunci cand acceptam ideea ca facem parte dintr-un loc mult mai maret decat noi, dar ca suntem in egala masura important, cuvintele rostite de preot la sfarsitul slujbei: `A Domnului este pamantul, plinirea si toate cate sunt in el`  - capata sens.

2. Sa ne gandim in acelasi timp la existenta sfintelor moaste. Un motiv pentru care trupurile sfintilor se pastreaza astfel este si acela de a ne reaminti cat de frumosi suntem de fapt atunci cand suntem frumosi duhovniceste. Ele ne ofera ocazional un preview al propriei invieri. Pe de alta parte, sfintii nu s-au temut ca vor ajunge hrana viermilor. Si majoritatea au ajuns. Staretul Zosima, fabulosul personaj al lui Dostoievski `miroase urat` si `se umfla` imediat dupa moarte. Preda un alt fel de lectie. Si cine il poate acuza ca nu a trait drept?


3. Nu are rost sa aprofundam motivul Invierii ce pleaca de la putrezirea "grauntelui". Samanta de grau putrezeste in pamant si rodeste in primavara. Faptul ca nu mai acceptam gesturi, acte ce ascund simboluri arata cat de goliti suntem pe dinauntru si, mai mult, cat de mult am golit lumea de partea ei nevazuta.


Problema reala este insa ca toate aceste argumente lovesc in egala masura in practica acceptata de Biserica si anume de a ne zidi corpurile in cavouri, a ne inconjura de ciment. La baza, aceasta modalitate de inhumare ascunde de fapt aceiasi teama ` de a fi mancat de viermi` (sic).

Nu poti sa comentezi decizia unui om in aceasta privinta. Este o decizie personala. Ea este insa egala cu o apostazie (tot o decizie personala) – pentru ca refuza intrarea in comuniune cu ceilalti membri ai Bisericii si mai presus de toate, echivaleaza cu refuzul modelului pe care ni-l ofera Hristos. Aceasta nu inseamna ca, atunci cand ne aflam in intimitatea de rugaciune, nu putem sa ne rugam pentru oricine, indiferent de ce a facut in aceasta viata. Si Biserica, prin membrii ei, clerici sau laici, nu se va opri vreodata sa faca acest lucru.


In fotografie: Parintele Paisie Olaru (M-re Sihastria) aratand spre locul lui de veci.

Harry Potter vs Twilight. iPod vs iPhone

Am vazut zilele astea (pe un site de profil) urmatorul comentariu despre seria Harry Potter: "O serie superba pacat ca generatia iphone nu va mai prinde asa ceva in timpul copilariei. acum au twilight. cine stie, poate e mai bine asa)".

Harry Potter a debutat in 2001 (deci acum 11 -12 ani). Ultima parte a fost lansata in 2011. Twilight a debutat in 2008.

Cele doua generatii de telespectatori aproape ca se identifica, oricum ai privi lucrurile. Cu toate acestea ruptura dintre indivizii aceleiasi generatii (in sens larg) este foarte mare. Generatia iPhone succede generatiei iPod. De la iPod pana la iPhone, tinerii s-au schimbat foarte mult sau cel putin resimt deosebiri importante fata de generatia mai mare cu doar 4-5 ani. Ritmul vietii este unul evident alert, de vreme ce `pe vremea mea` simteam ca ma deosebesc doar fata de cei care erau cu 20-30 de ani mai in varsta. Limitele a ceea ce marcheaza ruptura dintre generatii au devenit mult mai apropiate si mult mai subtiri.

`Noul` inlocuieste `vechiul` de cand lumea. Ce se schimba este insa `cat de des`. Vorba comentatorului `batran in zile`: "cine stie, poate e mai bine asa".

Viata lui Pi

"Dumnezeu nu poate fi aflat decat daca iti spune cineva despre el". Replica sintetizeaza doar una dintre multele si frumoasele idei pe care le poti intalni in filmul Life of Pi.
Cu o binemeritata nota 8.3 pe IMDB, Life lui Pi - ecranizarea lui Ang Lee dupa romanul omonim a lui Yann Martel, este unul dintre cele mai bune filme aparute in ultimii 10 ani.
Povestea tanarului naufragiat intr-o barca de salvare cu un tigru bengalez nu este atat de simpla pe cat o prezinta trailerul. Filmul este o adevarata calatorie prin viata, cu minunile, culorile, realitatile si tristetile ei. Pesti mari si mici, instincte si valori, credinta in Dumnezeu si apostazia - toate elemente necesare pentru a prezenta o naratiune impresionanta.