Si asa si este... Ce impediment ar exista ca un tata sa aiba relatii sexuale cu propriul fiu major? Ce argumente de ordin social pot fi invocate? Ca nu e ok din punct de vedere moral? Asta, evident, e o intrebare tampita in zilele noastre. Legea morala nu (mai) constituie un argument in aceste dezbateri. Ceea ce este imoral pentru mine, poate fi cutuma intr-un alt tip de cultura/societate – auzim des. Si atunci? Ar avea un impact negativ asupra membrilor unei anumite societati? Cui ii pasa? Nu putem suprima drepturile personale, libertatea la placere a unor persoane aflate in minoritate. Mi-ar placea sa vad un tata si un fiu sarutandu-se pe strada? Nu, dar asta nu mi-ar da dreptul sa imi manifest dezacordul. Argumentul ca astfel de cazuri nu pot exista este unul absurd. Intotdeauna se vor gasi placeri, alegeri personale sau impuneri ale firii care vor contraria opinia generala si care, daca nu sunt asezate sub o regula a moralitatii/normalitatii, nu vor putea fi `controlate` din punct de vedere legislativ, social. Dar cine si-ar dori asa ceva? Si de ce?
Dezbaterea ar deveni astfel foarte serioasa, pentru ca intrebarea pertinenta este: Trebuie legea sa fie un exponent al moralitatii? Daca da, ce este moral si ce nu este? Moral este orice este liber consimtit si care nu afecteaza in mod direct un alt individ? Daca legea nu ar trebui sa tina cont de moralitate, de ce ar trebui condamnat cineva care ar manca pe altcineva, cand acela a consimtit lucrul acesta in mod expres si si-l doreste?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu