O seara cu Alexandru Stanescu

Il urasc pe Alexandru Stanescu. Nu inteleg de ce a trebuit sa ma duc in seara asta la ICR sa vad doua filme – scurtmetraje pe care el le-a realizat. Primul dintre ele - `Generatia desenelor animate` m-a smuls din cotidianul meu `capitalist` - cum l-ar numi el, din universul meu dedicat muncii si mai putin caracterizat de visare. Nu inteleg de ce a trebuit sa imi aduca el aminte, intr-un ritm alert, cu umor, ironie si nostalgie despre o vreme in care eram cu adevarat liber. Vorbesc de o vreme in care ma identificam cu Michelangelo din `Testoasele Ninja`, in care tipam cat ma tineau plamanii dupa sora-mea la 7 si ceva seara: `Deeeeseeeeneee animaaaateeee`. M-a obligat sa retraiesc vremurile in care ma topeam dupa vocea unui ratoi pe nume Donald, dupa un soarece ce isi accepta cu seninatate mioritica destinul crunt in fata unui pisoi pus pe sotii. Nu inteleg de ce a trebuit sa vad cum vreo suta de oameni exclama ca niste copii `Daaa, ce tare era asta`, sa ii faca sa uite ca sunt oameni maturi si ca maine trebuie sa se duca la serviciu pentru o cariera cat mai acceptabila.
Cel de al doilea film - `Bucurestiul traieste` nu a facut nimic altceva decat sa ma convinga ca Alexandru Stanescu este un `ratat` al zilelor noastre, un tip care se incapataneaza sa vada ceva frumos in viata asta. M-a plimbat printr-un Bucuresti urat, murder pe care el iubeste. Nu inteleg, din nou, de ce a trebuit sa imi prezinte cladiri vechi cazute in paragina, cu nostalgie, de parca, ar mai avea o importanta ca sunt in picioare. Daca ar fi dupa mine, le-as darama si as face office buildinguri, cu geamuri curate si birouri ce isi asteapta cumintii stapanii, insufletite doar de LED-urile LCD-urilor ce palpaie cumniti o lumina verde-albastra. Daca ar citi chestiile astea, i-as reprosa in fata: `Ce crezi, ma, ca m-a dat gata faza aia cu nenea ala de nu isi arata fata tot filmul? Ala, de e filmat doar din spate… Sau aia cand se ridica pe rand si pleaca, ca un semn al unei epoci apuse ce mai traieste doar in generatia asta de a prins vremurile `alea`?` Nu, nu m-a impresionat. Nu mi-a placut nici propozitiile continuate de fiecare protagonist in parte, de parca in toti ar fi trezit aceleasi amintiri o anumita chestie banala, precum niste desene animate... Nu mi-a placut nici faptul ca am ramas dupa filme cu impresia ca ar trebui din cand in cand sa opresc oameni pe strada si sa ii intreb de una de alta, de parca mi-ar pasa. Eu, omul care nu mai vrea sa viseze sau sa priveasca cu optimism viata asta ce nu ne poate oferi nimic altceva decat cumparaturi in hypermarket, omul autosatisfacut de un salariu ce ma tine lipit de un scaun modern, imitatie de piele, nu am cum sa il inghit vreodata pe flacaul asta.