`L-ar tine minte lumea, c-ar tine minte povestea. Totul e sa ai o poveste. Nu te mai uita nimeni. Da` daca n-ai o poveste sau ai una prea simpla, lumea isi aduce aminte de tine tot mai rar, poate neamurile, poate cunoscutii, poate vreo femeie care a tinut la tine fara sa stii si dupa aceea te scurgi, te duci din mintea tuturor`, isi spune preotul Emilian – personaj din nuvelele lui Ioan Grosan.
Am citit povestirile lui Grosan, stranse in `Caravana Cinematografica si alte povestiri`, povestiri ce reflecta exact opusul discursului de mai sus, al preotului de la tara ce isi traieste dragostea vinovata cu `amarata` Ana. Grosan demonstreaza ca in `banalul` cuvintelor, al normalitatii personajelor, se ascunde o poveste, o lume colorata ce merita vazuta de cititor. Tema intr-adevar nu conteaza in literatura. Tema isi capata importanta si este valorificata de literatura, iar Ioan Grosan demonstreaza asta. Personajele centrale din `Insula`, `Caravana Cinematografica`, `Marea Amaraciune`, `Spovedanie` se cauta cu nostalgie. Este demersul unor finite neimplinite ce ajung prin `extraordinara banalitate` a unor relatii interzise, a unor actiuni `comune` la propria definitie. E o carte ce te cufunda in nostalgie, intr-un gust amarui pe care il cautam atunci cand totul merge `bine`.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu