joi, 12 iunie 2008
Puncte de vedere...
`Am inchis apa?` se gandea in timp ce rotea cheia in usa de la intrare. Ca de obicei, se grabea cand auzea liftul miscandu-se, desi nu isi explica de ce anume, ca doar nu avea nimic de ascuns si nu ii era rusine sa dea ochii cu vreun vecin. Pe stradutele alea nu facea decat cateva minute pana la facultate, insa ii era imposibil sa nu se enerveze. `Ba, is prost… De ce tre` sa injur? P***a mamii lor, ca te fac sa o iei razna. Niste nesimtiti!` isi zicea.
La facultate ii placea de o colega de grupa. `O bunaciune`, cum isi zicea siesi, desi prietenilor o descria cu oarecare indiferenta. `Ii place, ma, de mine…Dar suntem amici, nimic mai mult… nu am chef de rahaturi de-astea acum` mintea pentru a-si ascunde teama ca daca ar incerca ceva, ar fi refuzat. `Sunt sigur ca ma place. Imi zambeste sincer, asa cum cu altii nu o face. Si ma priveste intr-un fel aparte.. Ma place, nu m-am inselat in chestia asta niciodata`.
Sigur, si ea il gasea interesant. Un tip cuminte, poate prea linistit, desi uneori lasa impresia ca nu e foarte stabil si ca se enerveaza repede. `Asta nu e bine….` Dar nu asta era problema… Avea ceva sau mai degraba ii lipsea ceva… `Nici nu ar avea rost sa ma complic` se gandea in timp ce ii zambea formal. `Uite, iar mi-a zambit asa… cum numai mie imi zambeste`.
`Ce faci, ma?`
`Ce sa fac… Bine… pe aci. Sunt cam obosit` a zis cu falsitate, lasand sa se inteleaga ca vrea sa fie intrebat `de ce`.
`Mda… Da` de ce esti obosit?`.
Nu il place asa.. Ii lipseste ceva. De fapt, ii place de un asistent, un doctorand. `E un barbat care ma poate face sa ma simt femeie` isi spunea. `E un pic indiferent si rece, lucru ce arata maturitate, nu ca astia din facultate… Fie sunt nesimtiti, fie sunt cu capul in nori…`
`Iar pleaca ala de la unu`. Niciodata nu apuc sa il vad. Fuge ca apucat de streche. Da` sigur are ceva…` isi spunea in timp ce astepta sa se opreasca liftul.
E o frantura de poveste peste care am dat `intamplator`. Imi place pentru ca vorbeste despre universul fiecaruia, despre subiectivism si despre judecati gresite. Imi place pentru ca arata ca oamenii se inseala. Nu suntem absoluti. E dureros sa vezi ca punctul tau de vedere e o minciuna, insa in acelasi timp lucru asta te face sa nu devii inuman. Te face sa nu fi `perfect`. Pentru ca `perfectiunea` inseamna singuratate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu