Am vazut azi dimineata ca se construieste o scena la Unirii. De fapt, cand am trecut eu, pe la 8 si ceva dimineata, era aproape gata. O scena de lemn cu scari mari, patratoase din dulapi proaspat taiati – stiu, pentru ca mirosea inca a brad. Cateva care de filmat, reporteri si ziaristi… Laptopuri conectate, wireless – ca in orice parc… Luminile din fata scenei m-au facut sa imi dau seama ca e ditamai concertul… `Nu va suparati, cine canta?` intreb pe unu` de trecea la doi pasi de reporterul CNN ce vorbea de parca ar fi fost cine stie ce eveniment national… Nu-mi raspunde si imi dau seama ca nici nu il intereseaza.
Astept rabdator in primul rand – ca sigur mai tarziu o sa fie imbulzeala. Dinspre strada aia cu Hanu` lui Manuc aud ceva agitatie si strigate de proteste: `Nu avortului!!`, da` eu sunt prea aproape de scena si ei sunt prea departe pentru a-mi trezi interes. In sfarsit, se face seara si inteleg ca peste cateva minute incepe… Ati auzit vreodata multimea care striga numele unui artist sau jucator de fotbal? `Dica, Dica, saluta galeria….` va zic, e colosal… Acum nu se auzea nimic. Oamenii trec prin fata pe la McDonalds, floraresele isi vand in continuare trandafirii… Ma, si totusi e ditamai concertul, scena, televiziuni, presa… Aud ca tre` sa inceapa, iar operatorul de langa mine imi face semn cu ochiul… `Iti zic, intreaga tara se uita la asta…` si ma trec fiori… La un moment dat o pustoiaca intr-o rochie lunga alba urca pe scena… Nu cred ca are mai mult de 11 ani.
Aud ca se vorbeste despre drepturile copilului, aud ca se vorbeste despre legislatie invechita, despre Marea Britanie si vize, despre ofertele intarziate ale unei Mitropolii. `Ma, cine canta?` `Nu canta, frate, nimeni… E o executie si, iti zic, intreaga tara se uita la asta si nu face nimic… Iar tu, norocosule, esti in primul rand`.
Asist cu oarecare tristete la prima executie publica din viata mea… Suntem o tara care in secolul XXI nu avem puterea sa oferim confort si siguranta unui copil care urmeaza sa se nasca peste putin timp… Care ar fi urmat sa se nasca… Asistam cu indiferenta la o executie publica si ne bucuram ca victima pe care toti punem mana nu are cum sa ne priveasca in ochi… Sau poate ne priveste, dar nu vedem noi… Strangem tare din ochi ca atunci cand eram mici: `Tu nu existi, tu nu existi…`.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu