Savita Halappanavar, o tanara de origine indiana in varsta de 31 de ani, a murit intr-un spital din Irlanda din cauza septicemiei la patru zile dupa ce medicii au refuzat sa-i intrerupa sarcina. Insarcinata in 17 saptamani, s-a prezentat la spital cu dureri foarte mari in zona abdominala. Medicii au refuzat sa ii faca avort deoarce `inima copilului inca batea`, iar ea se afla `intr-o tara catolica`. Tristele evenimente au impartit opinia publica din Irlanda in doua tabere.
Marele perdant suntem insa noi toti. Moartea nefericita a acestei tinere si a copilului pe care si-l dorea nu a reusit sa (ne) sensibilizeze intr-un sens constructiv. Ne grabim sa luam atitudini cu aceaiasi inversunare ce a dus de fapt la deznodamantul tragic. Trebuie sa fii intr-o tabara. Lucruri particulare, drame sau solutii personale, dureri sau bucurii trebuie sa fie incadrate intr-un sistem. Nu putem sa avem o perspectiva unilateral indreptata catre omul din fata noastra. Am devenit sclavii ideilor si am uitat de oameni. `Un astfel de avort nu se face intr-o tara catolica` si `dreptul femeii asupra propriului corp` sunt in egala masura novice. Si asta nu fiindca fie una, fie alta se inseala sau sunt extreme, ci fiindca nu mai au puterea sa vada omul din `cealalta tabara ideologica`, ci doar ideea pe care o sustine. Sentimentul de apartenenta inversunata este o manifestare pocita a simtului subiectiv de sfarsit. Al nostru sau al societatii. Si atunci, ceva trebuie sa ramana. Macar o idee. Dar ce mai slujeste o idee, atunci cand refuzam existenta omului cu care dia-logam cu mult inainte ca el de fapt sa inceteze sa existe? Iar Savita Halappanavar sta marturie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu