joi, 1 septembrie 2011

Dreptul de a fi frustrat


Mana i se ridica elegant, nici prea grabita, nici neglijent. Degete lungi salta palaria de paie asortata cu pantalonii bej. Corpul i se accelereaza putin: nici sa fuga, dar nici sa para ca doarme pe trecerea de pietoni.
M-am gandit la gestul frumos de a multumi pentru o banala cedare de prioritate. Poate fi o discutie serioasa, pentru ca notiunea de `drept`, `drepturi`, in mintile noastre pline de frustrari, s-a golit de cel mai frumos substrat – acela de recunostinta.

Presupun ca exista o `evolutie` in a percepe `dreptul`. Exista etapa de timiditate, de potential redus. Ne aparam drepturile cu retinere; nu protestezi decat in situatii limita, situatii cand iti zici in minte: `Stai, ma, dar asta e dreptul meu…` si poate nici atunci.

Urmeaza etapa actuala: increderea nemasurata in drepturile noastre. `Este dreptul meu sa fac stanga. Nu il las sa se bage sau il claxonez ca sa vada ca nu avea dreptul sa faca asta`. Ne aparam dreptul cu cutitul, cu bata sau cu pistolul cu bile. Trecem sfidatori, aproape ca ne aruncam pe trecerea de pietoni doar fiindca e dreptul nostru. Daca reusim sa scoatem o frana si un gest de crispare pe fata soferului, clar l-am invatat ce inseamna sa ai respect.

In sens invers, am un alt exemplu. Parcarea din spatele blocului. Ajung pe straduta din spatele, in jurul oreo 20:00. Pe locul pe care parchez de obicei tocmai indrepta rotile o masina. `Straina`. Nu am loc de parcare platit. Ceva mai in fata, acolo unde parcheaza vecinii (nici ei nu au locuri platite – insa, printr-o cunoastere empirica fiecare parcheaza intr-un loc bine stiut) – vreo 3 locuri libere. Opresc in dreptul noului venit:

- Nu va suparati, banuiesc ca nu veti sta mult (n.n. in apropiere se afla un supermarket), ati putea sa parcati pe alt loc… Obisnuiesc sa parchez aici si vecinii nu au sosit inca. Daca parchez pe locul lor, va trebui sa ies mai tarziu sa o mut. Ca atare, poate o parcati dvs – ca oricum plecati in juma` de ora.
- Da` ce, platesti parcarea? (n.n. am urat intotdeauna trecerea neprotocolara de la plural la singular)
- Pai, nu o platesc, da` nu va incurca cu nimic sa o lasati pe alt loc… oricum plecati.
- Du-te, ma, de aici, cu tupeul asta… Nu e locul tau, sa fi sanatos. Nu ai nici un drept sa imi zici mie sa o mut…

Am renuntat sa ii zic ca nu e vorba de dreptul lui, ci de rugamintea mea … Dar ce mai conteaza curtoazia, generiozitatea, eleganta in fata dreptului … .

Niciun comentariu: