Fairplay

Am urmarit in ultimele zile diverse emisiuni, stiri si `discutii` despre post. Intr-una dintre ele (il felicit pe Alexandru Rosu) s-a discutat despre intinderea postului Pastilor – al paresimilor. Cele 40 de zile la care face referire denumirea latina se intind pana in sambata lui Lazar, inainte de Florii. Saptama Patimilor este detasata asadar de postul paresimilor (lucru evidentiat si de ritualurile liturgice). Sigur, Saptama Patimilor ramane prin excelenta o saptamana de post. Diferenta frumoasa pe care eu o vad intre cele doua posturi este una ce consta in cele din urma in altruism. Mai exact, daca in cele 40 de zile de post ne straduim sa ne induhovnicim, sa ne aplecam cu mai multa atentie asupra ascensinii spirituale PERSONALE, in Saptama Patimilor postul este unul de solidaritate in cele din urma fata de suferintele Mantuitorului. Este o perioada prin excelenta `de aducere aminte`. Din punctul asta de vedere, sensul altruist al postului (care exista fara indoiala si in cele 40 de zile premergatoare) se adanceste. Avem ocazia in Saptamana Patimilor sa fim alaturi de Omul care se rastigneste pentru noi prin mica noastra farama de asceza. Imi place sa cred ca in Saptama Patimilor renunt practic la postul personal si la scopurile acestuia si tin post pentru EL. Din solidaritate, din recunostinta… vad chestia asta ca pe o renuntare la propriul post pentru a ne adanci in postul ALTUIA si nimic nu poate fi mai altruist de atat. Daca vorbim de post ca despre o lupta, iar postitorii sunt atleti, in Saptamana Patimilor ne oprim din cursa asta. E ca si cum cu cativa pasi inainte de linia de sosire, te-ai opri din fuga si te-ai intoarce pentru a ridica un alt sportiv de jos, pentru a fi alaturi de el. Este tot un efort in sensul formal, numai ca nu mai fugi in virtutea aceleiasi motivatii. Motivatia devine brusc superioara, pentru ca in plan personal, orice ar spune deontologia teologica, `cununa` victoriei sfarsitului de post va fi una purtata, fie si intr-un plan subconstient, cu mandrie. Exista insa asadar aceasta intorsura. Pe ultima suta de metri, `cununa` victoriei se estomeaza. Renuntam la chestia asta `doar` pentru a posti pentru El, pentru suferintele Lui, din solidaritate. Din punctul asta de vedere, sensul altruist al postului (existent in toate cele 40 de zile) este valorificat abia in Saptamana Patimilor. Ne oprim inainte de linia de finish si o luam la fuga `inapoi` sa ridicam pe un altul – sa ii fim alaturi, sa nu fie singur. Il poti numi `fairplay`…