`Mdea, voi de ce ati mai venit? Trebuia sa stati acasa`. E ciudat cum in spatele unor cuvinte directe si taioase poti simti o invitatie aproape disperata spre dialog. Il sunam rar, la cativa ani de Sf. Ioan. `La multi ani. Sunt…` `Mdea, mersi`.
Aaaa… sau `Je m`en fiche… Ce imi trebuie mie, mai baieti, `jerse` si ii sclipeau ochii, in timp ce netezea cu mainile albe, neridate si unghii perfect taiate materialul moale. Mi-l aduc aminte din prima banca, cu rama de la ochelari in coltul gurii si priviri ce, de cele mai multe ori, erau incruntate. `Ma, daca nu va place, fiti sinceri cu voi…` Si ma incapatanam sa cred ca imi place. Cred ca toti ne incapatanam - orbi, mici, prosti.
Nu e un necrolog, deci nu tre sa fiu atent la ceas. `Intre 5 si 7 minute, maxim`… Este oarecum trist ca l-am compatimit atata timp… `Este singur, ma, saracu`… E de inteles…Nu e om rau`. Nu era. Era un om sanatos intr-o lume a nebunilor – un om ce isi creaza un sistem idealist (si aici singuratatea este o scuza) si incepe sa il aplice la oameni… Dar oamenii din fata lui – eu, am fost departe de idealism. Am fost atat de `oameni`, cu bune si rele… si nu avea cum sa le accepte. Am plans cu muci dupa prima spovedanie la el… L-am destat in momentele in care imi aducea aminte de un sistem utopic ce nu are cum sa existe si in care s-a incapatanat sa creada pana cand a murit. Ideile… trebuie sa existe. Ele dau forma lucrurilor, le definesc. El reprezenta o idée. Eu si altii sute i-am dat o forma, e drept, imperfecta. Insa cineva trebuie sa sustina ideea perfecta. Trebuie sa se sacrifice un `nebun` pentru asta, macar de amorul artei si de poezie. Il chema Ioan Popa si mi-a fost diriginte cinci ani. Azi, vineri, 22 august, l-am inmormantat. Eu, si alte cateva zeci de forme…
6 comentarii:
Dumnezeu sa-l ierte!O PERSOANA DEOSEBITA...UN OM DE MARE CARACTER...UN OM INTRE alti multi altii!
si eu am avut onoarea sa il cunosc pe ioan popa, profesorul care m-a indemnat sa merg la taraba sa imi cumpar "scufita rosie"cand am fost la el in biblioteca...acum imi aduc aminte cu bucurie de acele vremuri. si eu m-am spovedit la el si am vazut atunci un alt om, fata de cum in cunoscusem la ore sau atunci cand ma trimitea dupa apa sa-si ude florile. cred ca era etalonul corectitudinii in acea institutie unde ar fi trebuit sa troneze onestitatea. cuvintele sunt de prisos, doar cei ce l-au cunoscut si nu l-au judecat subiectiv pot vorbi despre personalitatea parintelui ioan popa. vesnica sa-i fie pomenire!!! semneaza..."un bulevardist"
eu,spre deosebire de voi il cunosteam pe parintele de cand am inceput sa am primele ganduri....de mic.asta pentru ca tata obisnuia sa il invite mereu pe la noi:de ziua sa, de pasti, de craciun....asta pentru ca il invita sa slujeasca la biserica din satul sau natal.si de fiecare data cand venea....spunea povestea sa:povestea unui om care a trait singur intreaga sa viata pamanteasca, povestea unui om care a patimit multe de la toti, povestea unui om "care nu a fost inteles de nimeni, niciodata"(dupa cum spunea pr.damian la aflarea vestii).dar dupa fiecare vizita a "parintelui profesor", dupa vorba tatei, ramaneam cu o mica mahnire in suflet, asta pentru ca nu il puteam ajuta cu numic, decat doar ascultandu-l.am cantat la ultima liturghie la care a participat, chiar daca de pe catafalc....si ma gandeam ca din acea zi nu o sa ne mai calce pragul casei niciodata..."parintele profesor"....vesnica lui pomenire!!!
Da......, un parinte extraordinar din toate punctele de vedere! datorita lui am invatat tipic! :). Chiar daca nu a fost placut de toti, el a vrut si a fost un om care a spus lucrurilor pe nume intotdeauna, chiar daca a avut de suferit din aceasta cauza.... Dumnezeu sa-l pomeneasca in imparatia Sa pe cel ce a fost si va ramane in inimile noastre, mult indragitul parinte IOAN POPA !
in amintirea parintelui Popa ne plecam toti "motociclistii"(asa ne mai spunea parintele celor care veneam in blugi la ore) care am trecut pe la Buzau. un om de o tinuta morala impecabila, de o verticalitate rar intalnita in ziua de astzi. am avut cinstea si onoarea sa il am duhovnic si profesor si mi-am luat ramas-bun de la el in latura Bisericii, acolo unde s-a nascut.sunt sigur ca parintele ne va astepta zambind la poarta Raiului daca ne vom invrednici sa ajungem si noi acolo. a fost Parintele Popa...Popica, asa cum ii spuneam noi, carcotasii. Nu este adevarat! parintele Popa nu a fost! Parintele Popa este si va ramane vesnic in amintirea noastra! Parintele profesor Milea: "Parintele Popa a fost un paradox! a incercat sa inteleaga pe toata lumea si nimeni nu l-a inteles! Parintele Popa a fost ca un ocean...involburat la suprafata dar cu cat te afundai mai mult in el, cu atat era mai calm...
Mihaita,ai creionat cum nu se putea mai bine personalitatea Pr.Popa atat de mult suferinda si trista de om singuratic dar parca mai bogat atunci cu noi(mai buni,mai rai)!Felicitari pt cuvintele tale!Ne va fi mai greu la vara la revederea de 10 ani cand se va citi din nou catalogul clasei.
Trimiteți un comentariu