luni, 28 ianuarie 2008

A murit arhiepiscopul Christodoulos al Greciei


Arhiepiscopul Cristodoulos, Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, a decedat astazi (28 ianuarie), din cauza unei forme de cancer.

IPS Christodoulos, in varsta de 69 de ani, a pastorit timp de o decada Biserica Ortodoxa Greaca. Arhiepiscopul fusese spitalizat in Atena in luna iunie a anului trecut, inainte de a fi diagnosticat cu cancer la ficat si intestinul gros. A petrecut 10 saptamani intr-un spital din Miami, iar in octombrie un presupus transplat a fost amanat.

Autoritatile grecesti au anuntat trei zile de doliu national. Cel mai probabil, inmormantarea va avea loc joi.

Christodoulos a fost ales in fruntea Bisericii Ortodoxe din Grecia in 1998. In 2001 a primit vizita papei Ioan Paul al II-lea – prima vizita a unui papa in Grecia in ultimii 1300 de ani.

A urmat vizita sa la Vatican in 2006, cand a semnat impreuna cu papa Benedict XVI o declaratie ce indeamna la dialog ecumenic si solidarizare in fata unor probleme precum avortul sau eutanasia.

IPS Christodoulos s-a nascut in 1939 sub numele Christos Paraskevaidis in orasul Xanthi din nord-estul Greciei. A fost hirotonit in Atena, unde a si absolvit cu diplome in drept si teologie.

A fost secretar al Sf. Sinod in 1967 - `74.

Niciun comentariu: