Vorbe...

Azi a murit cineva. Nu azi – vineri. Am vazut-o pe femeia asta pentru prima data acum 2 saptamani. Am fost sa la ea cu treburi - hai sa spunem spirituale. Era paralizata. Slaba. Statea singura intr-o incapere micuta. Un frigider, TV si un pat. Tavanul din placi de PFL – de-alea subtiri. O usa cu geamuri din acelea mici – patrate. O icoana pe perete si o candela. Aprinsa. Nu stiu daca era curat fiindca veneam eu sau asa pastrau copii – un domn pe la 50 de ani cu sotia.

Sambata a venit nora sa imi zica ca a murit `mama Ileana`. Avea ochii un pic lacrimati – nu stiu daca de la vantul de afara sau fiindca tocmai plansese. Am zis ca a plans. Se aseaza un fel de pace asupra unei astfel de case… Nu pot sa explic. Ca o liniste definitiva si reconfortanta. Nu mai exista lupta – probabil de asta.

De ce scriu despre tanti Ilena? Pentru ca tanti Ileana sta acum intr-un cosciug pe o masa, intr-o incapere micuta, cu tavanul din placi subtiri de PFL. Si o candela. Aprinsa. Altceva? Pai i-am zis acum vreo 2 saptamani ca o sa fie bine…