Oamenii de ştiinţă cred că există o genă responsabilă de credinţa religioasă, pe care au numit-o „gena lui Dumnezeu”, informează AP, potrivit Rompres. Revista săptămânală „La Vie” prezintă mai multe studii în care se afirmă că atracţia pentru religie şi misticism ar fi în mare parte determinată de acţiunea unei gene. Un studiu realizat de expertul în biologie moleculară Dean Hamer compară patrimoniul genetic a 1.000 de voluntari după ce aceştia au fost supuşi unui chestionar menit să le evalueze credinţa religioasă.
La capătul acestui experiment expertul a izolat o genă, VMAT2, pe care a botezat-o ‘’gena lui Dumnezeu’’. Hamer a detaliat ulterior că trăirile religioase sunt probabil rezultatul acţiunii şi interacţiunii mai multor mii de gene, şi nu ale uneia singure.
Cel de-al doilea studiu prezentat de revista ‘’La Vie’’ a fost realizat de psihologul american Laura Koening pe un eşantion de 546 de voluntari, dintre care 100 de gemeni. Concluziile au fost că abia la vârsta adultă gemenii monozigoţi ajung să manifeste concepţii similare despre religie, fenomen care nu s-a regăsit şi la ceilalţi subiecţi implicaţi în studiu.
Sursa: ziarul Gandul
Despre ideea innascuta de divinitate au vorbit multi (crestini, Fer. Augustin, Jung, Eliade etc). Descoperirea unei gene care sta la baza credintei omului in Dumnezeu probabil nu aduce nimic nou. Ce a existat intai? Ideea? Ideea a fost sadita intr-un cod uman? Codul uman genereaza ideea? Platon a raspuns favorabil ideii. Exista o gena a lui Dumnezeu pentru ca exista Dumnezeu sau exista Dumnezeu fiindca exista o gena care sustine credinta in El?
Nu cred ca este vorba de `potentarea ideilor` asa cum o expune Freud. Este dramatic insa sa credem ca daca ajungem sa cunoastem ultima gena din ADN-ul uman avem o notiune despre ce inseamna omul. Sau daca vom crede asta, un nou om se va naste. Acest om, insa, nu va avea nimic uman in el.
La capătul acestui experiment expertul a izolat o genă, VMAT2, pe care a botezat-o ‘’gena lui Dumnezeu’’. Hamer a detaliat ulterior că trăirile religioase sunt probabil rezultatul acţiunii şi interacţiunii mai multor mii de gene, şi nu ale uneia singure.
Cel de-al doilea studiu prezentat de revista ‘’La Vie’’ a fost realizat de psihologul american Laura Koening pe un eşantion de 546 de voluntari, dintre care 100 de gemeni. Concluziile au fost că abia la vârsta adultă gemenii monozigoţi ajung să manifeste concepţii similare despre religie, fenomen care nu s-a regăsit şi la ceilalţi subiecţi implicaţi în studiu.
Sursa: ziarul Gandul
Despre ideea innascuta de divinitate au vorbit multi (crestini, Fer. Augustin, Jung, Eliade etc). Descoperirea unei gene care sta la baza credintei omului in Dumnezeu probabil nu aduce nimic nou. Ce a existat intai? Ideea? Ideea a fost sadita intr-un cod uman? Codul uman genereaza ideea? Platon a raspuns favorabil ideii. Exista o gena a lui Dumnezeu pentru ca exista Dumnezeu sau exista Dumnezeu fiindca exista o gena care sustine credinta in El?
Nu cred ca este vorba de `potentarea ideilor` asa cum o expune Freud. Este dramatic insa sa credem ca daca ajungem sa cunoastem ultima gena din ADN-ul uman avem o notiune despre ce inseamna omul. Sau daca vom crede asta, un nou om se va naste. Acest om, insa, nu va avea nimic uman in el.
4 comentarii:
Nu cred ca-i corect sa-i spuna gena lui Dumnezeu. Mai degraba e vorba de gena gandirii magice.
Cum a apărut religia? Care a fost rolul ei în evoluţie?
Fenomenul religie e compus din 2 părţi
1) Organizare socială.
2) Colecţia de credinţe.
1) E uşor să ne dăm seama cum a folosit religia în societate dacă realizăm că oamenii sunt fiinţe sociale ce se organizează în grupuri. În vremuri străvechi trebuia să existe o metodă de a diferenţia între prieten şi duşman, iar religia era cea mai accesibilă: un worldview comun la care se pot raporta semenii în lupta lor pentru supravieţuire în competiţie cu celelalte grupuri.
- Cel din tribul tău care numeau aceiaşi zei erau prieteni.
- Cei din triburile concurente erau duşmani, ne-oameni, iar zeii lor erau demonii tăi (şi vice-versa).
Oamenii trebuie să simtă că au control asupra situaţiei în care se află, iar preoţii (figuri parentale) le ofereau iluzia acestui control enumerând zei sau alţi factori imaginari pentru fiecare eveniment din viaţa de zi cu zi (migraţia animalelor, răsăritul soarelui, viaţa, naşterea, moartea, războiul, foametea).
Pentru întărirea credinţelor, preoţii au profitat mereu de refuzul voit al oamenilor de a diferenţia între corelaţie şi cauzalitate, inventând poveşti despre zei care trebuie satisfăcuţi prin diverse ritualuri: dansuri ale ploii, sacrificii, incantaţii, rugăciuni, etc.
Dar cum a apărut această nevoie a omului de căutare a răspunsurilor?
2) Creierul uman nu e construit ca un calculator, în ciuda aparenţelor. Nu îl interesează atât valoarea de adevăr a credinţelor cât faptul că ele există şi că la un moment dat a supravieţuit în contextul acelor credinţe.
De ce i-ar păsa vânătorului-culegător că focul e o reacţie de oxidare sau că fulgerul e o descărcare electrică? Pentru el era mult mai important să asocieze evenimentele din viaţa de zi cu zi cu diverşi agenţi şi scopurile acestora (foşnetul din tufişuri = prădător cu intenţia de a-l ucide, etc.). Aşa a evoluat ceea ce numim azi teleologie, (teleology) prin care se justifică religia, superstiţiile, leacurile băbeşti, etc.
Dorinţa de a cunoaşte realitatea aşa cum este ea era un lux nepermis pentru omul de cavernă ce se confrunta zi de zi cu forţele naturii şi avea o speranţă de viaţă redusă.
- Mai bine vedea legături acolo unde nu există şi supravieţuia decât să rateze legăturile reale şi să moară.
- Mai bine credea că două evenimente ce au avut loc simultan sunt într-o relaţie de cauzalitate (unul îl provoacă pe celălalt) decât să se chinuie să demonstreze că ele sunt întâmplător corelate. (de exemplu plantă otrăvitoare => stare de rău).
Drept urmare, pe lângă descoperirile adevărate (cum să faci focul) s-au păstrat în cultură o grămadă de lucruri false (ritualuri religioase, sacrificii, legări şi dezlegări, frica de pisici negre, Vineri 13, potcoave cu noroc, etc.).
Privind aşa lucrurile, observăm că religia nu reprezintă o separare de instinctele noastre animalice, ci e o exacerbare a lor.
Ne aflăm într-un punct al evoluţiei umane în care putem trăi fără frica diverşilor agenţi ce ameninţau omul primitiv (animale sălbatice şi condiţii climatice personalizate în zei, demoni şi spirite).
Odată ce ne-am perfecţionat modul de gândire (adică am reuşit să facem diferenţa între credinţele false şi cele reale) am trecut într-o perioadă scurtă de timp prin revoluţia agricolă, cea industrială şi culminând acum cu cea informatică.
Surprinzător, deşi marea masă a populaţiei profită intens de rezultatele practice ale acestei revoluţii în gândire (tehnologie, nivel de trai), se comportă ca şi cum casele lor cu centrale termice, termo-izolate, cu termopane, conectate la reţeaua de comunicaţii globale sunt fostele peşteri, iar automobilele cu computer de bord, 12 cilindri in V, servodirecţie, servofrână şi airbag sunt foştii bivoli.
Mai tot progresul se poate justifica prin enumerarea unui număr finit de minţi strălucite (Newton, Einstein, etc. sunt doar nişte exemple recente). Stagnarea (ca: Evul Mediu) poate fi pusă pe seama promovării valorilor la care sunt sensibili oamenii de rând.
Imaginaţi-vă cât vom evolua atunci când nu vom mai fi blocaţi în temerile noastre personale şi toţi vor fi interesaţi şi vor putea înţelege ce-a fost în mintea geniilor.
De ce cred oamenii în zei, paranormal, supranatural, new age?
Să facem o incursiune speculativă în mecanismul credinţei lor; aşa îmi închipui că se petrece totul.
Pe scurt:
- Gândirea critică e o ontologie bazată pe Briciul lui Occam; se înlătură conştient toate tentaţiile de a introduce elemente inutile în imaginea lumii aşa cum e ea reprezentată în creier, cu scopul de a avea o imagine cât mai precisă.
(1) Se acceptă că drumul spre cunoaşterea adevărului va fi unul treptat, marcat uneori de erori.
(2) Se acceptă şi se corectează erorile.
(3) Efectul e acelaşi ca şi când clăteşti sub un jet de apă o capodoperă arhitecturală pe care n-o cunoşti deci nu ştii la ce să te aştepţi. Pun pe seama ei tot progresul tehnologic al omenirii precum şi progresul ideologic ca: drepturile şi libertăţile omului, progresul cultural ca: accesul liber la informaţii şi cultura deschisă.
- Gândirea magică nu impune asemenea standarde şi în schimb se acceptă în imaginea asupra lumii orice legături ce dau aparenţa relaţiei cauză-efect (indiferent că astea au corespondent în realitate sau nu) şi apoi se confundă semnificatul cu semnificantul.
(1) E calea uşoară spre iluzia adevărului. "Adevărurile" aici sunt o formulă magică ce vin la pachet şi nu se îmbunătăţesc în timp.
(2) Nu se ia în considerare posibilitatea greşelii.
(3) Aşa au apărut în cultura umană zeii, demonii, spiritele, norocul, ghinionul, deochiul, descântecul, divinaţia, telepatia, rugăciunea, rasismul, sexismul, stalinismul, etc.
Dar care-i scopul? De ce dă cineva adevărul pe o iluzie confortabilă?
Majoritatea n-o fac conştient (şarlatanii sunt altă poveste).
Doar pune la îndoială spusele unui credincios şi îţi va răspunde cam aşa: nu numai că are dreptate ci deţine însuşi ADEVĂRUL!
Asta-i ideea; credinţele îi fac să se simtă bine. De-asta cred în ele. Tare complicat, nu?:)
Oamenii cred chestii ciudate fiindcă le place.
De ce să urmeze rigorile metodei ştiinţifice spre un scop nesigur când au la îndemână metodele magice ce oferă satisfacţie imediată? Nu le oferă doar Adevărul ci şi puteri cosmice.
Use-the-Force-Luke, that kind of shit.
Faptul că li se arată de nenumărate ori că metodele lor magice nu funcţionează în realitate nu le clatină câtuşi de puţin credinţa; ei SIMT efectiv că Adevărul e de partea lor, deci tu automat trebuie că greşeşti. Disonanţa cognitivă e rezolvată rapid.
Linia de separaţie între cele două extreme nu-i bătută în cuie. Majoritatea oamenilor vor aborda diverse idei din viaţa lor cu o combinaţie metode - cu scopul de a se simţi bine. Aşa se explică de ce există cercetători geniali care în paralel cred şi în zei, alchimie sau alte pseudoştiinţe.
Creierul nu-i un calculator ci e un organ care ajută omul să supravieţuiască. Fiecare idee se luptă pentru atenţie având asociate taguri pentru două caracteristici: plăcere (asociată cu hormoni de relaxare, fericire, etc. Vezi: placebo) şi neplăcere (asociată cu hormoni de stres).
Cât timp beneficiile (în plăcere) contrabalansează dezavantajele (în neplăcere), ideea persistă.
Iluzia sa îi oferă confortul controlului comparativ cu variante alternative ce aduc schimbare deci nesiguranţă. Mintea ştie din start ce imagine asupra lumii vrea să întreţină.
Va umple golurile şi va ocoli erorile, raţionalizând "erori" din partea scepticilor.
Disonanţa cognitivă e rezolvată rapid din nou.
Pseudoştiinţele ca religia şi paranormalul au evoluat astfel încât să profite la maxim de acest mecanism.
(1) Sunt compatibile mereu cu faptele datorită "facilităţii" de a fi nonfalsifiabile.
(2) Au standarde scăzute în ceea ce priveşte definiţia succesului.
Dacă omul se recunoaşte într-o descriere generală (cazul astrologiei) atribuită metodei pseudoştiinţifice sau dacă un om ce urmează un tratament pseudoştiinţific se vindecă, atunci pseudoteoria e considerată confirmată de credincios.
Pe de altă parte credinţele astea fantastice sunt şi viruşi ai minţii.
Meme, cum le spunea Richard Dawkins, ce sunt făcute să se transmită uşor de la o persoană la alta.
- Religiile practică prozelitismul şi îndoctrinarea copiilor.
- Pseudoştiinţele ce promit puteri supranaturale se transmit uşor între prieteni (deşi în spatele aparenţei validităţii se află trucuri jenant de simple).
- Toate încearcă să cultive oamenilor un ataşament faţă de credinţă asociat cu un sentiment;
Creştinul se va simţi mântuit, sub Graţia divină, sau din contră, va simţi frica lui Dumnezeu.
Cel ce crede în paranormal se va simţi Iluminat, Una cu universul, împlinit, echilibrat, energizat.
O credinţă e evident falsă pentru unul ce scapă de ea, însă un om n-o s-o abandoneze până când dezavantajele nu vor depăşi avantajele.
Singurul miracol va fi atunci: "cum poate cineva să creadă prostia aia?"
Mi se pare atat de obositor...
mie mi se pare foarte interesant, stiam deja de aceste aspecte. Dar ai avut cateva adaugiri interesante.
Trimiteți un comentariu