O lectura cu Herta Muller in trenul Focsani - Bucuresti

Herta Muller si viata ei in timpul regimului ceausit… Este o carte pe care sa o citesti in tren, pe ruta Focsani – Bucuresti. Via Ploiesti Sud. Si nu o zic cu o conotatie negativa. Cartea incepe bine, in timp ce ultimele lumini de la marginea orasului fac loc intunericului de pe campuri. Perfect pentru a-ti arunca privirea in geamul mare si a vedea ce fac tovarasii tai de calatorie.
Cartea incepe bine. O copilarie cu nunate interesante, cu proiectii si mai interesante. Un spatiu rural ce striveste, ce-si suge proprii locuitori intr-o eterna chemare a pamantului. Pamant - in sens de groapa, sicriu.
Un eseu frumos despre polivalentele cuvintelor. Despre sensuri, poezie si de ce expresii precum `vantul bate` sunt mai frumoase in romana decat in germana. Despre cuvinte in comunism. Si aici a pus punctual pe `i`. E o treaba cu Herta Muller….
Citesc un pasaj interesant despre o calatorie cu trenul a autoarei. Este vorba despre o femeie care mananca un corn si care, dupa fiecare inghitura, isi sterge firimiturile din poala. Undeva, in coltul gurii, ii ramane un firicel, de parca subiectul povestirii noastre ar fi inghitit o gaina si un fulg ii mai atarna inca. Acelasi tren, o alta femeie. Mananca si isi sterge firimiturile din poala abia dupa ce a terminat de mancat. `Care dintre cele doua tradeaza mai multa nesiguranta?` `Eu ce as face, cand m-as scutura?`
O intrebare pertinenta a autoarei ce ma face mai atent la vecinii mei de calatorie. In fata o studenta plinuta tocmai se muta cateva scaune mai incolo pentru a discuta cu o colega. Langa ea un baiat pe la vreo 21 de ani cu parul lucios, lins, dar strans cumva spre linia de mijloc a crestetului se joaca pe telefon. Langa mine, o tanara. Si ea plinuta. Poarta o maleta rosie, stransa. Fusta gri cu niste volanase negre. Dresuri negre cu modele `pantera`. Ghetute cu un mic model in dreptul gleznei. Ochelarii au rama aurie, subtire. Poarta o postea bej pe care o tine pe poale. Observ pe poseta o cartulie cu `Acatistul…` (indescifrabil). Pe masuta din fata ei are doua volume de Drept. Doua markere: unul portocaliu, altul verde. Le-a scos doar pentru a avea niste carti in fata. Citeste dintr-un pliant publicitar la Metro. Ceva mai tarziu scoate o punga de alune, iar cojile se strang morman pe pliant. Cu o mana sigura il strecoara sub scaun, in cosul de sub picioare. E clar. A mai fost cu rapidul. Privirea ignoranta se reflecta in luciul geamului. Raspunde la telefon.

Ea: Ai ajuns? Poti vorbi?
El (in telefon) (indescifrabil)
Ea: Ai mancat ciorba? Sa iti mai pui niste bors, daca e.
El (in telefon) (indescifrabil)

Ochii imi aluneca pe degetul inelar al mainii drepte. Verigheta groasa, lata, cu model si ceva pietricele. Semn clar al tinerilor casatoriti care vor sa isi depaseasca statul economic. Si, daca da Dumnezeu, cel social.

Ea: Ce au zis oamenii aia cu impartasitul? Ca ai zis o ora si te-ai dus la…

De ce oare toate preotesele din tren au nasul acvilin, privirea ignoranta si un pic mandra? Trenul a parasit de mult parohia sotului…. Ma rog…

Ea: Cum adica? Alta forma? Pai, suna la aia cu policandrele? Nea` Vasile ce a zis…

Herta Muller isi deapana spaimele si eroismul ce mi se pare un pic fortat. Femeia asta o fi iubit pe cineva in perioada asta? A facut, oare… Hmm, ceva se desprinde in tonul ei cand vorbeste despre amicul spanzurat de Securitate. Dosarul i-a fost clasat: sinucidere. Timpul pentru Herta Muller nu lasa loc pentru altceva decat pentru Securitate. Si cand vorbeste de scurta perioada de predat la gradinita, imparte copiii in doua: cei ai stabilor comunisti si cei care luau bataie cu batul. Mersul pe holul gradinitei ii aminteste autoarei de plansetele celor batuti si de faptul ca plansul devenea singurul lucru care ii definea ca persoana, intr-o uriasa tentativa de nivelare umana.
Nu am fost filat de Securitate, insa nu tin minte sa fi fost batut la gradinita. Ma rog…

Herta Muller scrie nemteste. Corect, fraze alcatuite perfect, imbinate perfect. Cumva insa nu traiesc prin cuvintele ei. E ca un legist care face recenzia unui cadavru deschis pe masa. Herta Muller este occidentala si, mai rau de atat, este nemtoaica. Nu transpira pasiune, viata sau imperfectiune. Si este trist, pentru om. Ca si lectura, cumva reuseste sa te faca sa citesti in continuare, iar faptul ca trenul intra in Bucuresti cu doar cateva zeci de pagini inainte de sfarsit, ma face sa zic ca nu e o carte rea. Dimpotriva.

Vecina in maleta rosie se ridica de pe scaun. Isi ia geaca de piele cu guleras de blana, baga cartile de Drept in geanta si isi verifica pentru ultima data telefonul. Ma gandesc daca ciorba aia ar mai fi avut nevoie de bors.

Pasagerul, ce poarta agale un rucsac ce contine `Regele se inclina si ucide` - Herta Muller, trece pe langa reclamele luminoase din Gara de Nord. McDonald`s, ceva magazine cu haine din nylon si ghetute cu modele. Ce `taran`, in cele din urma… Sa faci judecati de valoare cu privire la oameni pe care nu ii cunosti. Iar faptul ca pasagerul constientizeaza asta, il face in plus un `taran` mandru. Pe scurt, bucurestean.