Vezi cum evoluam... Cum sa nu fii mandru?
`1,000 Tibetans arrested in Chinese sweeps`
`Bombing Kills 43 in Shiite Holy City in Iraq`
`Kosovar Serbs Clash With the Police`
`Russia warns Middle East against Kosovo recognition`
`New robot gets eyes, tools in spacewalk`
`In Zimbabwe, hungry voters ask who will feed us?`
`Spears must pay $375,000 for K-Fed fees`
marți, 18 martie 2008
luni, 17 martie 2008
Lasa, ma...
Reactii: `Official: 16 dead in Tibet riots`, `China says using restraint to quell Tibet unrest` etc. La `un scroll` in jos, in anumite categorii… As milita pentru globalizare – asa cum o inteleg eu. Dar ne doare fix in cot de ce se intampla in alta parte decat in tara asta, eventual in Europa – si aici ma refer la Carla Bruni, eventual in Irak sau Champions League... fie, si la Hollywood. De ce ne-ar interesa? Au murit cativa tibetani... au facut scandal pe strada si i-au luat chinezii la maciuci... Nu? Ehh, bine, mai e Dalai Lama care tine conferinta de presa pe undeva prin Londra. Se mai strang ceva protestatari in capitalele europene (Bucurestiul e prea preocupat de mizeria lui ca sa se cheme capitala europeana). Si ce?
Nu pot sa inteleg de ce se agita astia... `Genocid cultural` tipa mosulica ala in portocaliu... `Boicotati JO`, `Google news, youtube – inchise in China, in contextul protestelor tibetane`. Si ce?
China e tare... e ditamai piata. Ai auzit de Nike? Dar de Lhasa? Huh? De cand am fost crescuti si educati sa ne pese de rahaturi de astea? De cand stim noi de acte de nedreptate, de saracie globala, de incalzire globala si alte de astea? Darfur zice ceva? Sau fraza asta: `They`re shooting them like dogs` - vezi un filmulet nominalizat la ceva premii prestigioase. Dar asta: `Women are raped infront of their families`?
Si ca sa ma `prostituez` pentru `prietenia` Google citez preocupari cibernetice: `zoso`, `visurat`, `sex`, `mircea badea`.
Nu pot sa inteleg de ce se agita astia... `Genocid cultural` tipa mosulica ala in portocaliu... `Boicotati JO`, `Google news, youtube – inchise in China, in contextul protestelor tibetane`. Si ce?
China e tare... e ditamai piata. Ai auzit de Nike? Dar de Lhasa? Huh? De cand am fost crescuti si educati sa ne pese de rahaturi de astea? De cand stim noi de acte de nedreptate, de saracie globala, de incalzire globala si alte de astea? Darfur zice ceva? Sau fraza asta: `They`re shooting them like dogs` - vezi un filmulet nominalizat la ceva premii prestigioase. Dar asta: `Women are raped infront of their families`?
Si ca sa ma `prostituez` pentru `prietenia` Google citez preocupari cibernetice: `zoso`, `visurat`, `sex`, `mircea badea`.
joi, 13 martie 2008
Pot sa ma uit?

Un studiu realizat de Nielsen Co. arata faptul ca filmele PG ce contin mai putine scene obscene fac mai multi bani.
Sexualitatea si violenta in aceste filme duc la un succes mai mic la boxoffice, arata studiul ce a analizat 400 de filme realizate in perioada 2005-2007. Filmele notate cu o rata a obscenitatii de 0,8 (din 10) au incasat 69 de milioane de dolari, in timp ce cele cu rata de 2, 8 doar 38 de milioane.
Media generala a obscenitatii in ceea ce priveste filmele ce pot fi vizionate cu acordul parintilor este de 2, 3.
luni, 10 martie 2008
Filme noi
Cateva filme noi pe care as vrea sa le vad:
`Horton Hears a Who!`:
`10 000 BC`:
`Wanted`:
`You Don't Mess With The Zohan`:
`Valkyrie`:
`The Dark Knight`:
`Horton Hears a Who!`:
`10 000 BC`:
`Wanted`:
`You Don't Mess With The Zohan`:
`Valkyrie`:
`The Dark Knight`:
duminică, 9 martie 2008
Arghezi - `Psalm`

Fiindca tot mi-a adus aminte Byron de `deus otiosus`, am inceput sa recitesc `Psalmi`.
Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.
Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.
Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.
Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.
Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare –
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?
De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.
În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger,
Să bată alb din aripă la luna,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună
Si asta e f. frumos:
Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pîndesc în timp, ca pe vînat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.
Pentru credinţă sau pentru tăgadă,
Te caut dîrz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.
Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari cînd a fi, pari cînd că nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec cînd se-adapă.
Singuri, acum, în marea ta poveste,
Rămîn cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: “Este!”
Referinte crestine in cultura pop

O sa incep sa insir trimiteri, paralelisme intalnite in cultura pop de astazi la crestinism (doctrina, cult, morala etc). Cat de comune sunt aceste aspecte marilor religii este o alta problema si a fost deja analizata de `meseriasi`.
`The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe` (2005) Realizat dupa nuvela lui CS Lewis, filmul prezinta ideea sacrificiului - in cazul asta, Aslan -leul din Narnia. Aslan este ucis in schimbul vietii a doi copii (parca atatia erau), insa invie (dupa 3 zile), pt. ca moartea sa a fost una incorecta - neavand nici o vina. Sacrificiul substitutiv depaseste cadrele mortii - la fel ca in crestinism, iar moartea nu are putere (imnele bisericesti sunt reprezentative in sensul asta). Hristos moare pentru pacatele lumii, insa neavand pacat personal, moartea nu are putere asupra Lui. Inviaza dupa 3 zile.
`Superman` - nimic mai simplu. Eroul ce vine din cer, dintr-un tata superior si isi dedica viata salvarii lumii. Sigur, intentia este discutabila, insa perceptia publicului si nevoia contemporana de a vedea (macar in filme) super-eroi nu se deosebeste cu nimic de sentimentul `prototip`. Umberto Eco analiza prin anii `60 valentele mitice ale lui Superman.
Byron - `Essential Piece` Muzica celor de la Byron este incantatoare. Este o reactie dramatica in fata consumerismului, a unei societati indobitocite, ce involueaza... insa prezinta si reprosul ce imi aduce aminte de psalmii lui Arghezi adus unui Dumnezeu ascuns. `chasing the proof of a lie/ about a guy/ who spent all his life in the sky/ hiding from our eyes -/ i see nobody there/ but a couple of satellites`. Motivul este vechi (deism, Deus Otiosus etc). Am convingerea ca cei d ela Byron (Dan, de fapt) isi vor gasi linistea din pct. asta de vedere... Desi, artistic vorbind, ar pierde o muza... glumesc.
vineri, 22 februarie 2008
Greseli `virtuale`
Peste 25 de ani, `virtualul` se va lupta cu `realul` la nivel celular. Detalii aici. Nu asta e subiectul. De unde succesul lumii pe care poate in mod gresit o numim virtuala? Este locul magic in care omul se simte cu adevarat liber. Poate zbura, poate injura necunoscuti, poate impusca pe cineva, poate avea un avatar frumos. Se simte liber.
Partea trista este ca acest sentiment ar trebui sa fie unul potent si in lumea `reala`. Notiunea de libertate este discutabila, insa ceea ce este cert – omul tanjeste dupa ea. Ceea ce este trist este ca aceasta libertate virtuala nu va face omul fericit sau implinit. Fugim de real pentru o iluzie a fericirii (`second life`, nu?).
Eu asa cred. Si atunci? Aplicam modele `reale` unei lumi `virtuale`, aplicam notiunea despre `cum ar trebui sa fie` unui `paradis`. `Evoluam` virtual. Am mai facut o data greseala asta. Am mai stricat un paradis. O vom face din nou... Nu invatam din greseli. Nostalgia originiilor.
Partea trista este ca acest sentiment ar trebui sa fie unul potent si in lumea `reala`. Notiunea de libertate este discutabila, insa ceea ce este cert – omul tanjeste dupa ea. Ceea ce este trist este ca aceasta libertate virtuala nu va face omul fericit sau implinit. Fugim de real pentru o iluzie a fericirii (`second life`, nu?).
Eu asa cred. Si atunci? Aplicam modele `reale` unei lumi `virtuale`, aplicam notiunea despre `cum ar trebui sa fie` unui `paradis`. `Evoluam` virtual. Am mai facut o data greseala asta. Am mai stricat un paradis. O vom face din nou... Nu invatam din greseli. Nostalgia originiilor.
luni, 18 februarie 2008
Raspunsul crestin la violenta

Liderul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Kosovo a îndemnat Serbia să declare Kosovo teritoriu ocupat, să cumpere arme de la ruşi şi să redobândească prin forţă controlul. Europa si Vaticanul indeamna la calm.
Cam asa suna o stire de azi. Cred ca asa isi faceau planurile si patriarhii sau papii in mileniul trecut. Cred ca asa suna si chemarea `sfanta` la cruciada, asa suna si un armistitiu politic caruia i se dadeau conotatii religioase. Biserica a avut de castigat teritorii, niciodata oameni. Nu ii inteleg pe ignorantii care sustin AZI: `Ba, voi ati facut cruciadele etc`, dupa cum nu inteleg nici atitudinea unor lideri religiosi ce cred ca au dreptul sa instige la violenta in numele lui Hristos. Iar daca exista ignoranti care acuza Biserica pentru ce s-a intamplat in Evul Mediu... Ce se va intampla astazi? Cat de dur va fi judecata o astfel de atitudine? Cumva sper totusi sa fie judecata, macar sa existe reactie... Iar Vaticanul... flutura steagul alb.
Ce sa fie? Ma intreb asta de cand am vazut The Mission (legat de raspunsul la violenta). Cine sunt eu? Jeremy Irons sau Robert de Niro? :D
miercuri, 13 februarie 2008
`În tenis nu există meci nul` - arta de a scrie
Cu scuzele de rigoare, imi permit sa postez editorialul asta semnat Cristian Tudor Popescu. E atat de bun, incat am vrut si eu, ca nesimtitu`, sa particip cumva... fie doar ca l-am citit si l-am postat. In caz de se desfiinteaza Gandul, sa ramana undeva....
`N-am fost la Sibiu, m-am uitat şi eu la televizor. Nu ştiu dacă Federaţia a umflat deconturile sau vreun ziarist vorbele. Nu ştiu cât de bună sau proastă a fost organizarea meciului de Cupa Davis cu Franţa. Ce ştiu e că pentru capetele de porc românesc care zic acum, rânjind, „V-am spus, domne, că francejii ne dau 5-0...” frumuseţea acestei lumi va rămâne veşnic străină. Eu am văzut un Andrei Pavel strălucitor ca întotdeauna în seriozitatea lui de mare profesionist care poate fi învins doar pe tabela de scor şi am văzut un dublu Mergea-Tecău jucând frumos şi hotărât, cu mingi-bijuterie, în faţa unuia dintre marii dublişti ai lumii, Michaël Llodra. Şi mai ştiu în tenisul românesc un singur jucător de clasă internaţională la fel de serios ca Pavel, el se numeşte Ion Ţiriac. Aud că Ion Ţiriac l-ar fi ameninţat pe un gazetar. Se poate. Şi pe mine m-a băgat în sperieţi o dată d. Ţiriac. Iată faptele.
Să tot fi fost prin anul 2000. Se punea problema să jucăm un meci de dublu de mare ambiţie Ţiriac-Hărădău contra Agigea-Popescu. În ultimul moment, d. Ţiriac schimbă strategic partenerul: îl abandonează pe Hărădău şi o ia pe Raluca Sandu, care, pe atunci, când dădea cu dreapta omora vrabia din zbor. Totuşi, Agigea şi subsemnatul reuşim să câştigăm la mustaţă. Ultima minge o am şi acum în faţa ochilor: l-am pasat cu dreapta în lung de linie pe Ţiriac înţepenit la fileu, mingea a muşcat tuşa culoarului de dublu. D. Ţiriac se uită lung peste umăr la urma mingii, pe urmă se duce calm spre stâlpul fileului şi dă gospodăreşte cu racheta în el până o rupe de tot. Era o Head Prestige Ivanisevici, o am şi acum. După care ne întinde mâna şi ne felicită.
Când ieşim de la vestiare, d. Ţiriac îmi zice gânditor: „Domnu’ Popescu, uite ce e, eu vreau să fac cu dumneata un meci de simplu, un set, că mai mult nu pot...” M-a luat cu ameţeală: să joc contra lui Ion Ţiriac, idolul copilăriei mele... Când? zic. Acuma, la noapte, când vreţi, eu sunt gata. D. Ţiriac mă potoleşte: jucăm vineri.
4 zile mai târziu, pe malul lacului Floreasca. Terenul de tenis personal al lui Ion Ţiriac. Nu a vrut să jucăm pe o arenă publică. Singurul spectator al marelui meci e Tete Hărădău. Îi spusesem în şoaptă când mă echipam: Tete, oricât ar fi de Ţiriac, are cu 16 ani mai mult decât mine, îl rup. Tete a clătinat din cap zâmbind subţire: fii atent că s-a antrenat trei zile cum nu l-am mai văzut de mult. Şi e un vulpoi bătrân.
Intră pe teren, mare şi uşor adus de spate, ca întotdeauna, înarmat cu o racheţoaie cât un Boeing, argintie şi uşoară. La încălzire, mă liniştesc: mingea nu vine tare, lovitura e lungă şi plată, nu mă deranjează. Începem. Dau tare şi liftat aproape în fiecare minge, încercând să închei repede socotelile. După 20 de minute mă aşez năuc pe scaun – scorul e 4-1 pentru Ţiriac. Ceva se întâmplă şi nu înţeleg. Tete rânjeşte larg. La fiecare schimb de mingi simţisem un lucru neobişnuit. Cum am pierdut atâtea puncte? Nu ştiu, şi asta îmi face praf concentrarea.
Salvarea mea a fost că la primul serviciu al lui Ţiriac din ghemul şase am priceput dintr-odată. Jucătorii cu care mă confruntam eu de obicei începeau să se poziţioneze şi să aşeze racheta pentru răspuns cam când mingea plecată din racheta mea ajungea la 2-3 m de fileu. Dacă începi pregătirea de lovire când mingea adversarului a depăşit fileul eşti un jucător prost. Adversarii mei cei mai tari reacţionau imediat ce îmi pleca mingea din rachetă. Iar Ion Ţiriac... nici nu apucam să ridic bine cotul, darmite să lovesc mingea, şi el pleca deja exact spre locul unde dădeam. Îmi anticipa instantaneu fiecare lovitură din poziţia mâinilor şi a corpului. Ajungând foarte devreme, bloca mingea cu linguroiul Boeing şi mi-o arunca lung, nu prea tare, pe fundul terenului, taman unde-mi era mai greu. Din câţiva paşi era pe fileu, ca un păsăroi uriaş. Nici o şansă să-l pasez, mă înţepa decisiv cu voleul de fiecare dată.
Odată ce înţelesesem, am încetat să mai dau tare şi am trecut la un joc de uzură, cu mingi când joase, când înalte, cu scurte şi semiloburi. Aşa am ajuns la 5-5. Ţiriac sufla greu, la ultimul schimb abia se ridicase de pe scaun. Renunţ să servesc şi mă duc la fileu cu racheta în mâna stângă: „Domnu’ Ţiriac, vreau să vă spun că eu am cam obosit. Vă propun să ne oprim aici. Meci nul”. I-am întins mâna. M-a privit fix. Se înserase; după vreo 10 secunde au început să mă treacă fiorii. Mă mânca din ochi ca un căpcăun. „De ce insulţi dumneata sportul ăsta, domnu’ Popescu? Ce meci nul, care meci nul? După ce am avut 4-1, 5-4 şi trei meciboluri, vrei meci nul? Dacă vrei să abandonezi, asta e altceva, ai pierdut, ne strângem mâna. Dacă nu, du-te şi serveşte. În tenis, domnu’ Popescu, nu există meci nul”.
Încremenisem. Nu eram nici la Roland Garros, nici la Wimbledon; marele Ţiriac juca la 60 de ani cu un ziarist pe malul lacului Floreasca, cu o încrâncenare de set 5 într-o finală de Grand Slam. Am câştigat setul în tie-break, cu 7-4. Ţiriac a alergat până la ultima minge. La sfârşit era frânt, m-a felicitat când mi-a strâns mâna, după care s-a prăbuşit pe scaun şi şi-a aprins o ţigară. Se înserase. Îl priveam uşor îndurerat cum fumează, fără să îndrăznesc să zic ceva. A zis el: „Domnu’ Popescu, dacă ştiam că apuc să trăiesc aşa de mult, mă lăsam de fumat”.`
Sursa: Gandul
`N-am fost la Sibiu, m-am uitat şi eu la televizor. Nu ştiu dacă Federaţia a umflat deconturile sau vreun ziarist vorbele. Nu ştiu cât de bună sau proastă a fost organizarea meciului de Cupa Davis cu Franţa. Ce ştiu e că pentru capetele de porc românesc care zic acum, rânjind, „V-am spus, domne, că francejii ne dau 5-0...” frumuseţea acestei lumi va rămâne veşnic străină. Eu am văzut un Andrei Pavel strălucitor ca întotdeauna în seriozitatea lui de mare profesionist care poate fi învins doar pe tabela de scor şi am văzut un dublu Mergea-Tecău jucând frumos şi hotărât, cu mingi-bijuterie, în faţa unuia dintre marii dublişti ai lumii, Michaël Llodra. Şi mai ştiu în tenisul românesc un singur jucător de clasă internaţională la fel de serios ca Pavel, el se numeşte Ion Ţiriac. Aud că Ion Ţiriac l-ar fi ameninţat pe un gazetar. Se poate. Şi pe mine m-a băgat în sperieţi o dată d. Ţiriac. Iată faptele.
Să tot fi fost prin anul 2000. Se punea problema să jucăm un meci de dublu de mare ambiţie Ţiriac-Hărădău contra Agigea-Popescu. În ultimul moment, d. Ţiriac schimbă strategic partenerul: îl abandonează pe Hărădău şi o ia pe Raluca Sandu, care, pe atunci, când dădea cu dreapta omora vrabia din zbor. Totuşi, Agigea şi subsemnatul reuşim să câştigăm la mustaţă. Ultima minge o am şi acum în faţa ochilor: l-am pasat cu dreapta în lung de linie pe Ţiriac înţepenit la fileu, mingea a muşcat tuşa culoarului de dublu. D. Ţiriac se uită lung peste umăr la urma mingii, pe urmă se duce calm spre stâlpul fileului şi dă gospodăreşte cu racheta în el până o rupe de tot. Era o Head Prestige Ivanisevici, o am şi acum. După care ne întinde mâna şi ne felicită.
Când ieşim de la vestiare, d. Ţiriac îmi zice gânditor: „Domnu’ Popescu, uite ce e, eu vreau să fac cu dumneata un meci de simplu, un set, că mai mult nu pot...” M-a luat cu ameţeală: să joc contra lui Ion Ţiriac, idolul copilăriei mele... Când? zic. Acuma, la noapte, când vreţi, eu sunt gata. D. Ţiriac mă potoleşte: jucăm vineri.
4 zile mai târziu, pe malul lacului Floreasca. Terenul de tenis personal al lui Ion Ţiriac. Nu a vrut să jucăm pe o arenă publică. Singurul spectator al marelui meci e Tete Hărădău. Îi spusesem în şoaptă când mă echipam: Tete, oricât ar fi de Ţiriac, are cu 16 ani mai mult decât mine, îl rup. Tete a clătinat din cap zâmbind subţire: fii atent că s-a antrenat trei zile cum nu l-am mai văzut de mult. Şi e un vulpoi bătrân.
Intră pe teren, mare şi uşor adus de spate, ca întotdeauna, înarmat cu o racheţoaie cât un Boeing, argintie şi uşoară. La încălzire, mă liniştesc: mingea nu vine tare, lovitura e lungă şi plată, nu mă deranjează. Începem. Dau tare şi liftat aproape în fiecare minge, încercând să închei repede socotelile. După 20 de minute mă aşez năuc pe scaun – scorul e 4-1 pentru Ţiriac. Ceva se întâmplă şi nu înţeleg. Tete rânjeşte larg. La fiecare schimb de mingi simţisem un lucru neobişnuit. Cum am pierdut atâtea puncte? Nu ştiu, şi asta îmi face praf concentrarea.
Salvarea mea a fost că la primul serviciu al lui Ţiriac din ghemul şase am priceput dintr-odată. Jucătorii cu care mă confruntam eu de obicei începeau să se poziţioneze şi să aşeze racheta pentru răspuns cam când mingea plecată din racheta mea ajungea la 2-3 m de fileu. Dacă începi pregătirea de lovire când mingea adversarului a depăşit fileul eşti un jucător prost. Adversarii mei cei mai tari reacţionau imediat ce îmi pleca mingea din rachetă. Iar Ion Ţiriac... nici nu apucam să ridic bine cotul, darmite să lovesc mingea, şi el pleca deja exact spre locul unde dădeam. Îmi anticipa instantaneu fiecare lovitură din poziţia mâinilor şi a corpului. Ajungând foarte devreme, bloca mingea cu linguroiul Boeing şi mi-o arunca lung, nu prea tare, pe fundul terenului, taman unde-mi era mai greu. Din câţiva paşi era pe fileu, ca un păsăroi uriaş. Nici o şansă să-l pasez, mă înţepa decisiv cu voleul de fiecare dată.
Odată ce înţelesesem, am încetat să mai dau tare şi am trecut la un joc de uzură, cu mingi când joase, când înalte, cu scurte şi semiloburi. Aşa am ajuns la 5-5. Ţiriac sufla greu, la ultimul schimb abia se ridicase de pe scaun. Renunţ să servesc şi mă duc la fileu cu racheta în mâna stângă: „Domnu’ Ţiriac, vreau să vă spun că eu am cam obosit. Vă propun să ne oprim aici. Meci nul”. I-am întins mâna. M-a privit fix. Se înserase; după vreo 10 secunde au început să mă treacă fiorii. Mă mânca din ochi ca un căpcăun. „De ce insulţi dumneata sportul ăsta, domnu’ Popescu? Ce meci nul, care meci nul? După ce am avut 4-1, 5-4 şi trei meciboluri, vrei meci nul? Dacă vrei să abandonezi, asta e altceva, ai pierdut, ne strângem mâna. Dacă nu, du-te şi serveşte. În tenis, domnu’ Popescu, nu există meci nul”.
Încremenisem. Nu eram nici la Roland Garros, nici la Wimbledon; marele Ţiriac juca la 60 de ani cu un ziarist pe malul lacului Floreasca, cu o încrâncenare de set 5 într-o finală de Grand Slam. Am câştigat setul în tie-break, cu 7-4. Ţiriac a alergat până la ultima minge. La sfârşit era frânt, m-a felicitat când mi-a strâns mâna, după care s-a prăbuşit pe scaun şi şi-a aprins o ţigară. Se înserase. Îl priveam uşor îndurerat cum fumează, fără să îndrăznesc să zic ceva. A zis el: „Domnu’ Popescu, dacă ştiam că apuc să trăiesc aşa de mult, mă lăsam de fumat”.`
Sursa: Gandul
marți, 5 februarie 2008
Codul Familiei nu lasa `portita` homosexualilor

Astazi Comisia Juridica a Senatului a acceptat in unanimitate propunera PSD si PRM de modificare a art.1 din Codul Familiei, dupa cum urmeaza: `familia are la baza casatoria liber consimtita intre un barbat si o femeie` (inainte textul era `intre soti').
PSD si PRM au solicitat modificarea mai multor articole din CF deoarece `în ultimii ani, s-a ajuns să fie atacată instituţia fundamentală a familiei, punându-se problema, inclusiv în ţara noastră, a legiferării căsătoriei persoanelor de acelaşi sex", iar "în unele ţări s-a ajuns chiar la oficierea unor căsătorii între doi bărbaţi sau două femei` (EVZ).
Aceste modificari duce la "evitarea interpretărilor în ceea ce priveşte întocmirea actelor de stare civilă şi de a se solicita în România oficierea de căsătorii între persoane de acelaşi sex, încălcându-se astfel Biblia".
Gooooood.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)