Un monument ridicat in cinstea miilor de homosexuali ucisi de regimul nazist in timpul celui de al doilea razboi mondial a fost dezvelit zilele acestea in Berlin. Nu ma deranjeaza cu absolut nimic faptul ca exista un astfel de monument. Nu pot decat sa fiu impresionat de pierderile de vieti omenesti si de atrocitatile ce au avut loc in acea perioada.
Ceea ce ma nemultumeste insa si consider ca trebuie semnalat este atitudinea de generalizare a unei victimizari care nu ar trebui sa aiba legatura cu orientarea sexuala (la fel ca si cu rasa).
Iata ce a declarat primarul Berlinului (sa zicem ca este irelavanta orientarea sa sexuala): `Monumentul dezvelit astazi are rostul de a ne aminti de ororile trecutului si de a ne atrage atentia asupra discriminarii care exista si astazi. Avem inca nevoie de eforturi uriase pana cand imaginea a doi barbati sau doua femei sarutandu-se aici, in Moscova sau oriunde pe glob sa fie acceptata de societate`.
Victimele nazismului trebuie planse fiindca au fost OAMENI. Sunt solidar si deplang soarta lor nu pt. ca au fost homosexuali, evrei sau tigani. A compara si a incerca sa extrapolezi o atitudine `homofoba` a societatii actuale in nazism nu este decat o manipulare de joasa speta. Solidaritatea ce mi se cerseste si pe care sunt presat sa o arat pt. a nu fi acuzat de rasism sau de homofobie exista doar fiindca vorbesc de calitatea de fiinta umana. Nu de rasa sau de sex...
Nu este corect sa fiu solidar cu orientarea sexuala doar fiindca altfel as fi acuzat de nazsim... Motivatia uciderii miilor de oameni pe astfel de criterii nu poate fi decat absurda, insa victimizarea nu trebuie sa se transforme intr-un mesaj imperios de acceptare. Sunt chestiuni diferite... Aaa, si inca ceva: a vorbi ca homosexual despre `problema homosexualilor` arata de fapt propriul accept cu privire la faptul ca EXISTA O PROBLEMA (reversul propriei victimizari).
Photo: reuters
