Valoarea scrisului

Din ciclul `stiati ca...`. Primii mesteri tipografi se ingrijeau sa tipareasca cartile imitand cat mai mult posibil caracterele scrise de mana (asa cum le vedem pe manuscrise). Un bun exemplu il constituie un Apostol tiparit de catre Dimitrie Liubavici (singurul exemplar din Romania se afla la Biblioteca Nationala) care a reprodus exact letrina (litera mare, de obicei scrisa cu culoare, de la inceputul unui capitol) dintr=un Apostol mai vechi - de secol XV.
In poza, cel de sus este Apostolul manuscris, iar jos cel al lui Dimitrie Liubavici.

Blesteme pentru furtul cartilor

Majoritatea cartilor - manuscris contine la sfarsit diferite insemnari. In cazul cartilor de cult, aceste insemnari sunt fascinante: rugaciuni, indemnuri de pomenire si chiar blesteme. Acestea din urma erau adresate celui care ar fi indraznit sa fure cartea. Un astfel de blestem se afla pe pagina de sfarsit al unui Evangheliar de secol XIII, scris in slavona, cel mai probabil in Tara Romaneasca. Iata cum suna el: `Cine si-o va insusi (n.n. cartea) sau o va vinde sa fie blestemat de sfantul vladica si de toate soboarele si de cei 318 Parinti. Amin`.
Mi se pare interesant ca blestemul invoca numele Parintilor Bisericii - mergand pana la participantii sinodului de la Niceea din 325.

Zapis din timpul lui Stefan cel Mare

Zapisul desemna un document medieval, cel mai adesea unul ce consta intr-un act de propietate. Asa aratau zapisurile in timpul lui Stefan cel Mare. Cel expus in poza este din anul 1466 si face referire la mosia unui anume Ioanes Izvoret, care a cumparat satul Munte, din tinutul Trotusului. Documentul este scris pe pergament in limba slavona - limba de cancelarie in Moldova secolului XV.

Teama de cuvinte sau `Nu Ungrovlahiei`

Cu o pioasa teama, unii istorici refuza sa atinga subiecte tabu, iar mai noi termeni tabu... Unul dintre acestia ar fi termenul de `Ungrovlahia`... De ce n-ar fi cuvios si corect (sic) sa pomenesti cuvantul? Pt. ca ar sublinia cine stie ce intaietate pe teritoriul Tarii Romanesti a vreunei populatii ugro-finice.
Adevarul este urmatorul: Ungrovlahia - termen ce il gasim in izvoarele bizantine, delimita teritoriul locuit de vlahi (interpretare slava si germanica a numelui de `italic` - olas, volos), teritoriu aflat langa sau in aria de influenta a Ungariei, spre a o deosebi de celelalte Vlahii din Peninsula Balcanica (Vlahia Mare, Vlahia Mica, Vlahia din Thesalia etc).
Ca ne-am aflat in Zona de interes a Ungariei nu putem sa contestam. Ludovic I si-a manifestat interesul vadit pentru aceasta zona ce ii permitea acces la cea mai importanta ruta comerciala a vremii - Marea Neagra. De altfel, alianta incheiata la Brasov cu Nicolae Alexandru urmarea exact acest lucru. Si tatii celor doi protagonisti amintiti avusesera ceva `contacte`, desi nu la fel de amicale. Basarab I l-a caftit pe Carol Robert de Anjou la Posada, tocmai pentru ca arogantul descendent al dinastiei franceze nu accepta dorinta de independenta manifestata de romani.
Mai mult decat atat... Chiar aceasta denumire subliniaza unitatea etnica a romanilor din spatiile nord dunarene. O scrisoare din 1345 a papei Clement al VI-lea catre `Alexandru al lui Basarab` zice: `La toti olahii romani din partile Ungariei transilvane si transapline (n.n. adica la sud si est de Carpati)... Cu alte cuvinte, papalitatea recunoaste, in cadrul acestei hegemonii maghiare, unitatea etnica (de origine) a tuturor vlahilor din spatiul actual nord-dunarean. Aceasta nota va fi sustinuta de d-l Acad. Prof. Dr. Serban Papacostea intr-un viitor articol, de la care mi-am permis `sa fur` cu deosebit respect si multumire.
Asadar, este mai indicat, in opinia unora, sa eviti uzul unui termen, pentru a nu fi interpretat gresit, decat sa incerci sa il explici. My way or the hard way...