Trick!

A trecut si Halloween-ul asta… Suna ciudat… Insa realitatea asta este: Halloween-ul a devenit o sarbatoare internationala. Nu am o problema cu asta, dimpotriva. Dupa ce am citit `Sacrul si profanul` orice veste ce ar reflecta un timp sau spatiu deosebit de cel profan ma bucura. In cele din urma, interesul pentru ceva de depaseste simple ratiuni ale societatii consumiste in care traim este imbucurator. Imi aduce aminte ca si omul contemporan este om si omul este o fiinta religioasa, nu?

Halloween-ul ma sperie insa… Este cel mai bun exemplu de superficialitate. O lume intreaga il sarbatoreste doar fiindca in America copiii primesc dulciuri, iar la noi se mai bucura omu` de o petrecere mascata dupa ce iese de la birou. Eventual ceva cadouri cu dovleci si vrajitoare pe bat. Dincolo de aspectele comerciale, ma sperie superficialitatea… nu este timp sacru… Este un exemplu cras despre cum o lume demistificata ce se indreapta spre autosuficienta acapareaza prin superficialitate laturi spirituale. Omul contemporan este prea ocupat pentru a da atentie cu adevarat unor aspecte spirituale. Insa are nevoie de ele… si le mascheaza prin astfel de prilejuri de manifestare a nevoiei personale de transcendent. Nici macar nu e constient de asta… Este un surogat al unei trairi spirituale, o ciocolata sa tina de foame…

Nu mi s-ar parea insa in cele din urma ceva atat de important, mai ales ca este greu de crezut oricum ca o sarbatoare `pagana` de mult apusa ar putea avea ceva ecouri reale in planul trairii personale. Insa acelasi lucru se intampla si cu Craciunul, cu Pastile… Nu mai avem timp sau resurse sa acordam cu adevarat atentie unor astfel de sarbatori… Incet dar sigur colindatul devine un `trick or treat` de iarna, iar Craciunul ceva ocazie de primit cadouri… Pastile este atat de `obositor` daca trebuie sa urmam si noi un drum al Crucii, daca trebuie sa murim si sa inviem alaturi de Hristos… Nu e mai simplu sa luam masa in familie, un gratar, un ou rosu si ceva `iepurasi`? E… Ne amagim ca mergem sa luam lumina de la biserica, ne amagim ca suntem niste oameni religiosi…

Suntem atat de profani in timpul pe care il consideram a fi sacru incat devenim nuli din punct de vedere spiritual. Ne amagim… Trick!

`Youth Without Youth` si reinoirea omului

Astept cu nerabare un film… `Youth Without Youth` - regizat de Francis Ford Coppola, dupa nuvela lui Eliade - `Tinerete fara batranete`. Nuvela vorbeste despre un subiect indragit de Mircea Eliade - `reinoirea` sau `renasterea`.

Un anumit profesor, Dominic, traitor in perioada interbelica, hotaraste sa se sinucida in noaptea de Pasti. In acea noapte, el este insa lovit de un fulger, devenind astfel un om nou, mai tanar, plin de energie si de viata. Este tanar... in adevaratul sens al cuvantului.

`Regenerare`, `reinoire` sunt termeni extrem de familiari vocabularului lui Eliade... de la analiza ceremoniilor de Anul Nou (la mesopotamieni – reinscaunarea regelui), la ritualurile agrare de primavara – toate abordeaza subiectul. Este vorba in cele din urma de nemurire, de o tinerete vesnica – una ce sfideaza moartea, precum in basmul romanesc `Tinerete fara batranete si viata fara de moarte`.

`Renasterea` in fiecare an nu se opune mortii, pentru ca, asemeni regnului vegetal, moartea nu este decat iarna dinaintea primaverii... Si magistral leaga astfel Eliade aceste notiuni de simbolismul Invierii (noaptea de Pasti) – cand intreaga crestinatate inviaza la o noua viata, alaturi de Hristos, iar si iar... Experienta lui Dominic (nume ce ma trimite la `duminica`) devine una universala.

`Tinerete fara tinerete` aduce pe ecranele lumii romani precum Marcel Iures, Florin Piersic Jr., Adrian Pintea, Mircea Albulescu, Andrei Gheorghe, alaturi de actori precum Matt Damon, Tim Roth.

UPDATE (16 aprilie 2008)
Intamplator, mi-am adus aminte de promisiunea ca ma voi uita la filmul lui Coppola - `Youth Without Youth`. E drept ca ramane un film, insa nu am cum sa nu fiu subiectiv. Timpul este irelevant in viata lui Dominic. Timpul devine irrelevant prin prisma cunostiintelor dobandite – a stiintei. Dar, ceea ce ii da insemnatate `reala` timpului este dragostea. `Te-am iubit dintotdeauna` ii spune Veronicai - fatal. Dragostea nu are trecut sau viitor. In dragoste, nu exista decat prezent – si asta doar ca sa definim `acum`. Dublul lui Dominic (meritul lui Coppola: fumeaza, cadrele rasturnate, imaginea inclinata) nu are ce cauta cand e vorba de dragoste. Geniul nu isi are rostul. Dragostea e `proasta`. Insa si in `eternitatea geniului` tic-tac-ul ceasului pune presiune, pt. ca timpul e legat de dragoste si de viata si de sens.
Calatoria in timp pentru `momentul nearticulat al inceputului` (scopul cercetarii lui Dominic) cere insa un prêt. Cunoasterea imbatraneste vehiculul, iar tinta intinereste. Iar asta face ca dragostea sa fie singurul lucru care tintuieste `scurgerea ireparabila a timpului: `Noi nu am imbatranit niciodata`.