O seara cu Alexandru Stanescu

Il urasc pe Alexandru Stanescu. Nu inteleg de ce a trebuit sa ma duc in seara asta la ICR sa vad doua filme – scurtmetraje pe care el le-a realizat. Primul dintre ele - `Generatia desenelor animate` m-a smuls din cotidianul meu `capitalist` - cum l-ar numi el, din universul meu dedicat muncii si mai putin caracterizat de visare. Nu inteleg de ce a trebuit sa imi aduca el aminte, intr-un ritm alert, cu umor, ironie si nostalgie despre o vreme in care eram cu adevarat liber. Vorbesc de o vreme in care ma identificam cu Michelangelo din `Testoasele Ninja`, in care tipam cat ma tineau plamanii dupa sora-mea la 7 si ceva seara: `Deeeeseeeeneee animaaaateeee`. M-a obligat sa retraiesc vremurile in care ma topeam dupa vocea unui ratoi pe nume Donald, dupa un soarece ce isi accepta cu seninatate mioritica destinul crunt in fata unui pisoi pus pe sotii. Nu inteleg de ce a trebuit sa vad cum vreo suta de oameni exclama ca niste copii `Daaa, ce tare era asta`, sa ii faca sa uite ca sunt oameni maturi si ca maine trebuie sa se duca la serviciu pentru o cariera cat mai acceptabila.
Cel de al doilea film - `Bucurestiul traieste` nu a facut nimic altceva decat sa ma convinga ca Alexandru Stanescu este un `ratat` al zilelor noastre, un tip care se incapataneaza sa vada ceva frumos in viata asta. M-a plimbat printr-un Bucuresti urat, murder pe care el iubeste. Nu inteleg, din nou, de ce a trebuit sa imi prezinte cladiri vechi cazute in paragina, cu nostalgie, de parca, ar mai avea o importanta ca sunt in picioare. Daca ar fi dupa mine, le-as darama si as face office buildinguri, cu geamuri curate si birouri ce isi asteapta cumintii stapanii, insufletite doar de LED-urile LCD-urilor ce palpaie cumniti o lumina verde-albastra. Daca ar citi chestiile astea, i-as reprosa in fata: `Ce crezi, ma, ca m-a dat gata faza aia cu nenea ala de nu isi arata fata tot filmul? Ala, de e filmat doar din spate… Sau aia cand se ridica pe rand si pleaca, ca un semn al unei epoci apuse ce mai traieste doar in generatia asta de a prins vremurile `alea`?` Nu, nu m-a impresionat. Nu mi-a placut nici propozitiile continuate de fiecare protagonist in parte, de parca in toti ar fi trezit aceleasi amintiri o anumita chestie banala, precum niste desene animate... Nu mi-a placut nici faptul ca am ramas dupa filme cu impresia ca ar trebui din cand in cand sa opresc oameni pe strada si sa ii intreb de una de alta, de parca mi-ar pasa. Eu, omul care nu mai vrea sa viseze sau sa priveasca cu optimism viata asta ce nu ne poate oferi nimic altceva decat cumparaturi in hypermarket, omul autosatisfacut de un salariu ce ma tine lipit de un scaun modern, imitatie de piele, nu am cum sa il inghit vreodata pe flacaul asta.

Ioan Grosan - `Caravana Cinematografica si alte povestiri`

`L-ar tine minte lumea, c-ar tine minte povestea. Totul e sa ai o poveste. Nu te mai uita nimeni. Da` daca n-ai o poveste sau ai una prea simpla, lumea isi aduce aminte de tine tot mai rar, poate neamurile, poate cunoscutii, poate vreo femeie care a tinut la tine fara sa stii si dupa aceea te scurgi, te duci din mintea tuturor`, isi spune preotul Emilian – personaj din nuvelele lui Ioan Grosan.
Am citit povestirile lui Grosan, stranse in `Caravana Cinematografica si alte povestiri`, povestiri ce reflecta exact opusul discursului de mai sus, al preotului de la tara ce isi traieste dragostea vinovata cu `amarata` Ana. Grosan demonstreaza ca in `banalul` cuvintelor, al normalitatii personajelor, se ascunde o poveste, o lume colorata ce merita vazuta de cititor. Tema intr-adevar nu conteaza in literatura. Tema isi capata importanta si este valorificata de literatura, iar Ioan Grosan demonstreaza asta. Personajele centrale din `Insula`, `Caravana Cinematografica`, `Marea Amaraciune`, `Spovedanie` se cauta cu nostalgie. Este demersul unor finite neimplinite ce ajung prin `extraordinara banalitate` a unor relatii interzise, a unor actiuni `comune` la propria definitie. E o carte ce te cufunda in nostalgie, intr-un gust amarui pe care il cautam atunci cand totul merge `bine`.

Alexandru Stanescu lanseaza 2 filme sub egida ICR

Pe 27 noiembrie 2008, ICR prezinta 2 filme realizate de Alexandru Stanescu: `Bucurestiul traieste!` si `Generatia desenelor animate`. In primul este vorba de un Bucuresti plin de viata. Un oras viu... asa mi-a spus, pe care el, personal, il adora. Al doilea prezinta generatia mea, generatia anilor `80.
2 filme pe care astept sa le vad cu nerabdare, nu de alta, dar regizorul `salahor` [:P] se pricepe.

Aici, avem un preview:

Recif de corali - pe cale de disparitie in Norvegia

Norvegia gazduieste unul dintre putinele recifuri de corali de apa rece din lume. Din cauza pescuitului `industrial`, aproape 50% din acesta a fost distrus.


.

Cat de des merg europenii la biserica?

În rândul catolicilor, cei care merg frecvent la biserică reprezintă 43%, iar cei care nu merg niciodată 12%. La protestanţi, merg regulat 25%, iar 21% niciodată. La ortodocşi, vin regulat 8%, iar 25% niciodată. Musulmanii europeni frecventează moscheile în proporţie de 40%, iar alţi 29% nu vin niciodată (statistici oferite de European Values Study).

Prof. Dr. Dan Zamfirescu

L-am intalnit pe profesor in apartamentul sau din Drumu Taberei. `Apartamentul sau` e insa un pic fortat. `Am aici jumatate din biblioteca. Cealalta e sus`. Casacam ochii la peretii apropae prabusiti spre interior acoperiti cu carti. Pe jos, alte mormane si ziare. `Astea le arunc. Tai articolele care ma intereseaza`. Nu exista o bucata care sa nu fie acoperita cu carti. Bucataria isi pierduse de mult utilitatea, devenind la randu-i o `mica` biblioteca. `Aici il am pe Iorga, aproape tot ce a scris. Aici pe Xenopol, critica literara, colectiile straine. Jos acolo sunt ale mele`.
Am vorbit despre paisianism – de fapt un monolog in care am avut timp sa rasuflu doar pentru a schimba caseta. Rar am vazut oameni care sa vorbeasca atat de frumos de propria tara (altul ar fi Pr. Acad. Mircea Pacurariu). Senin, mi-a explicat de unde isi trag clasicii rusi vitalitatea (Gogol, Tolstoi, Dostoiveski). Mi-a vorbit de o Europa lipsita de Dumnezeu. Mi-a vorbit de Blaga, de cautarile lui Arghezi si de Filocalia lui Staniloaie. `Am fost la picioarele lui si cred ca sunt primul care a avut curajul sa il ridice in slavi prin `55. Propun sa fie canonizat`. Sa fie…
`Ma, iti spun, cred ca am un inger care a facut cine stie ce boacana prin cer. L-a pedepsit Dumnezeu cu mine – `De asta sa ai grija`. Si a avut.`
`Tu, voi - astia tineri, daca voi traiti, astia nu au sansa sa ne darame vreodata.` La plecare mi-a pus in brate un teanc de carti.