Valea Ariesului, 2012

Fotografii facute in zona Valea Ariesului, in august 2012. Printre ele: ghetarul de la Scarisoara (cel mai mare ghetar subteran din Europa), satul Girda de Sus, plantatie de afine ...

Parthenope

Meteora, 2012

Delfi, 2012

Atena, 2012

Aghios Pantelimonos, 2012

Tesalonic, 2012

Stau si traiesc

Satul Chiriteni din judetul Neamt. Un batran de 90 si ceva de ani vorbeste cu seninatate despre viata. Am postat mai jos `scriptul`: "Din 1956 încoace s-a cam stricat lumea. Le-am moştenit de mic copil. Mama şi tata ne lua cu nuiaua. Noi ceream mâncare acasă şi mama cu tata ne luau cu nuiaua: “La rugăciune, la rugăciune şi apoi mâncarea”. Nu-ţi dădea mâncarea dimineaţa, ca porcul. Până la prânz făceam rugăciune. Şi mama şi tata făceau mătănii. La miezul nopţii se sculau. Cânta cocoşul, nu aveam ceas - nu erau nici maşinăriile astea. Şi cânta cocoşul … Să-l fi văzut când bătea din aripi … “Acum sculaţi! Sculaţi, că acum scapă diavolul din iad, acum se duce în iad - când bate cocoşul din aripi. E ora 12. Sculaţi-vă!” Ne sculam şi stăteam în genunchi. Ei făceau mătănii. Totdeauna ne-a ajutat Dumnezeu, nu ne-a lăsat. Am fost în război şi întotdeauna m-a ajutat Dumnezeu. Nu m-a lăsat. Veneau gloanţele pe lângă mine. Mureau ca şi cum ar fi … Cădeau ca nişte stânci … Trăgeau cu mitralierele, cu tunurile, şi ne duceam înainte. Nu aveam frică. Pentru credinţă aveam curaj … Omul cu sufletul curat are curaj; nu se teme de moarte. Nu! Îi place moartea. Aşa şi eu - când e voia lui Dumnezeu, să mă ia. Când o vrea El. Eu stau şi trăiesc. Îi mulţumesc în tot ceasul că m-a păzit şi mă ţine sănătos. Nu mă doare nimic. Doar că sunt slab ... Ani mulţi … În rest nu am dureri; m-a păzit Dumnezeu. Nu am luat nici o doctorie. Am fost slab iarna asta şi, de când m-a împărtăşit părintele, m-am înviorat, m-am dus iar la biserică. Îmi era dor … Îmi place să fac, să stau cu gust … să pot şi eu măcar oleacă. A fost frumos. Mulţumim lui Dumnezeu … şi la patria noastră română şi creştină să-i dea Dumnezeu flori şi fericire. Să ajungeţi anii mei, toţi băieţii!"

Dreptul de a fi frustrat

Mana i se ridica elegant, nici prea grabita, nici neglijent. Degete lungi salta palaria de paie asortata cu pantalonii bej. Corpul i se accelereaza putin: nici sa fuga, dar nici sa para ca doarme pe trecerea de pietoni.
M-am gandit la gestul frumos de a multumi pentru o banala cedare de prioritate. Poate fi o discutie serioasa, pentru ca notiunea de `drept`, `drepturi`, in mintile noastre pline de frustrari, s-a golit de cel mai frumos substrat – acela de recunostinta.

Presupun ca exista o `evolutie` in a percepe `dreptul`. Exista etapa de timiditate, de potential redus. Ne aparam drepturile cu retinere; nu protestezi decat in situatii limita, situatii cand iti zici in minte: `Stai, ma, dar asta e dreptul meu…` si poate nici atunci.

Urmeaza etapa actuala: increderea nemasurata in drepturile noastre. `Este dreptul meu sa fac stanga. Nu il las sa se bage sau il claxonez ca sa vada ca nu avea dreptul sa faca asta`. Ne aparam dreptul cu cutitul, cu bata sau cu pistolul cu bile. Trecem sfidatori, aproape ca ne aruncam pe trecerea de pietoni doar fiindca e dreptul nostru. Daca reusim sa scoatem o frana si un gest de crispare pe fata soferului, clar l-am invatat ce inseamna sa ai respect.

In sens invers, am un alt exemplu. Parcarea din spatele blocului. Ajung pe straduta din spatele, in jurul oreo 20:00. Pe locul pe care parchez de obicei tocmai indrepta rotile o masina. `Straina`. Nu am loc de parcare platit. Ceva mai in fata, acolo unde parcheaza vecinii (nici ei nu au locuri platite – insa, printr-o cunoastere empirica fiecare parcheaza intr-un loc bine stiut) – vreo 3 locuri libere. Opresc in dreptul noului venit:

- Nu va suparati, banuiesc ca nu veti sta mult (n.n. in apropiere se afla un supermarket), ati putea sa parcati pe alt loc… Obisnuiesc sa parchez aici si vecinii nu au sosit inca. Daca parchez pe locul lor, va trebui sa ies mai tarziu sa o mut. Ca atare, poate o parcati dvs – ca oricum plecati in juma` de ora.
- Da` ce, platesti parcarea? (n.n. am urat intotdeauna trecerea neprotocolara de la plural la singular)
- Pai, nu o platesc, da` nu va incurca cu nimic sa o lasati pe alt loc… oricum plecati.
- Du-te, ma, de aici, cu tupeul asta… Nu e locul tau, sa fi sanatos. Nu ai nici un drept sa imi zici mie sa o mut…

Am renuntat sa ii zic ca nu e vorba de dreptul lui, ci de rugamintea mea … Dar ce mai conteaza curtoazia, generiozitatea, eleganta in fata dreptului … .

Maramures 2011